11 [IUN 16] ACTUALITATE Paris
Sâmbătă, 11 iunie 2016

Ce n-au văzut românii la meciul Franţa-România FOTO

Gabriel Georgescu alte articole de Gabriel Georgescu
4 voturi 2610 vizualizari 0 comentarii redactie@sansabuzoiana.ro

Evoluția naționalei României de vineri seară de la Paris împotriva Franței a adus respectul francezilor față de fotbalul românesc. Chiar dacă au pierdut, finalmente, România a fost lăudată de suporterii francezi la ieșirea de la stadion. 

Cei cu care am stat de vorbă, mi-au transmis, fără execepție, că și-au schimbat radical, părerea despre noi și ne-au urat succes. Românii și-au făcut datoria atît în teren, dar și în tribune, iar suporterii noștri, cei mai mulți din diaspora au fost admirabili. Mi-am dat seama că mulți români, îmbarcați în grabă, care au umplut terasele, au venit din Germania, călătorind 7-8 ore  cu autovehicule, pînă la Paris. De altfel, românii din Germania și poate și din Franța, Belgia și Olanda, au fost cei care au cheltuit bani grei, vineri după-amiază la Paris, unde au umplut localurile, terasele, magazinele, dar și muzeele, asta ca să nu se mai spună niciodată despre noi, că sîntem o țară de ignoranți. 

Am observat însă, că bișnița cu bilete e la ea acasă și în mijlocul Parisului. Am văzut români veniți să cumpere bilete la suprapreț de la bișnițari francezi, dar a fost și invers. Eu, personal, am văzut 4 francezi pe scaunele din spatele meu, în peluza în care am stat. Oamenii au fost decenți, nu ne-au provocat, nu s-au bucurat prea tare la golurile lor, în sfîrșit ne-am respectat reciproc.

Alba neagra la Tour Eiffel

Trebuie spus că românii sînt, probabil, cei care controlează zonele turistice din jurul marilor obiective din Orașul Luminilor. La Tour Eiffel, sînt zeci de români care joacă alba neagra (vezi imaginile) și care-și găsesc zeci și zeci de victime zilnic. Tot românii controlează și afacerile cu triciclete, care transportă turiști în Paris și își așteaptă mușterii  în apropierea Turnului Eiffel, unde, de asemenea, zi de zi, apar cîte doi-trei interpreți de muzică cu cîte o mini boxă, la care cîntă, evident, manele. 

Întorcîndu-mă la sport, aș zice că la meciul de pe Parc de Princes, de pe 15 iunie, s-ar putea să fie mai puțini români decît pe Stade de France, unde au fost cam 20 000. Meciul de vineri seară a fost în week-end, iar următorul, împotriva Eleveției e în mijlocul săptămînii, așa că mă aștept ca suporterii din Germania și Belgia să fie mai puțini. În final, o notă mare pentru suporterii irlandezi, care sînt cei mai mulți. Sînt peste tot, la cîrciumi, la terase, pe stadioane, îmbrăcați în verdele tradițional, chiar dacă echipa lor nu joacă, dar și în Fan Zone, unde fac o atmosferă, cu totul specială. Una peste alta, însă, nici noi, românii nu sîntem de lepădat.  
 
Povesti din Fan Zone

Campionatul European de fotbal,pe langa disputa propriu-zisa  de pe teren presupune si o infruntare la fel de apriga,daca nu uneori si mai interesanta a suporterilor.In sensul acesta m-am hotarat sa lansez aceasta rubrica ,dedicata suporterilor,in care sa relatez intamplari din locul la fel de frumos si spectaculos de pe stadion,si anume din fan zone.Fan zone este locul unde pot viziona,trai si simti efervescenta unui meci de la Campionatul European toti suporterii lumii,dar in mod special si cu senzatii mai puternice cei ai echipelor participante,care nu au mai gasit bilete la meciuri.Ele sunt organizate in toate  orasele pe ale caror stadioane se desfasoara meciuri,iar la Paris el este in fata Tour Eiffel,pe Champ-de-Mars.
Dupa ce am vazut meciul de debut al Romaniei si,in premiera pentru noi,si meciul de deschidere al unui campionat european pe Stade De France,sambata m-am dus sa vad cele trei meciuri ale zilei pe ecranele gigant din fan zone Paris,inaugurarea fan zone facand-o vineri inainte de meciul nostru.Primul meci al zilei mi-a oferit ocazia sa vad un regal al suporterilor galezi,in asteptarea meciului lor de peste doua ore,ajutati de irlandezi si nord-irlandezi,neputand sa urmaresc foarte bine meciul,desi eram interesat sa vad cum se prezinta cele doua echipe cu care vom juca noi.Dupa o scurta inspectie a Fan Zone pana la inceperea meciului doi al zilei incep sa vina englezii in numar destul de mare pentru meciul ultim al zilei,dar si cei care vor juca la Paris zilele urmatoare nemtii,suedezii,croatii,turcii.Meciul il vad printre picaturi,absorbit de spectacolul facut de englezi la adresa irlandezilor,prin schimburi de scandari si cantece si o bataie cu...bere,care nu e chiar asa de ieftina,lucru care nu va ramane netaxat pana la sfarsitul zilei.In asteptarea meciului trei al zilei ma salut si vorbesc cu un numar destul de mare de compatrioti,semn ca jocul bun facut de jucatorii nostri vineri,da sperante intr-o prezenta masiva la meciul cu Elvetia,mai ales ca nu au facut un joc prea bun azi.De asemenea remarc numarul redus de rusi,la un meci de-al lor si crezand ca dupa ce am vazut si simtit bere,pahare,mingi de fotbal pe langa mine si un vuiet imens creat de englezi la golul senzational al englezilor(cam la fel de spectaculos ca al francezilor)vine golul nesperat al rusilor si surpriza zilei in Fan Zone.Se aud tipete si urlete de bucurie,dans,sarituri in sus,care au durat si vreo ora pe strazi,dar din partea....irlandezilor si suedezilor,ca rusi ii numarai pe degete.


Etichete: euro |  fotbal |  Franţa |  meciul |  România |  românii |  văzut
Voteaza articolul: bun: 3  |  slab: 1   2

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU