03 [AUG 17] ACTUALITATE Buzau
Joi, 03 august 2017

Şefii de la S.R.I., Jandarmerie,I.S.U. şi Armata a 2-a ies la pensie

Doru Gheorghiade alte articole de Doru Gheorghiade
2 voturi 3906 vizualizari 0 comentarii doru.gheorghiade@sansabuzoiana.ro

Instituţiile militare buzoiene sînt marcate de un val de pensionări la vîrf. În ultimele zile şi-au depus dosare pentru ieşire la pensie şeful Secţiei SRI Buzău, colonelul Costel Mateescu, comandantul ISU, colonelul Dănuţ Nicolae, comandantul Diviziei 2 Infanterie "Getica", generalul Gheorghe Vişan şi comandantul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, colonelul Florin Micheten,cu totii beneficiind de avantajele legii in vigoare.
Colonelul Mateescu, via Vrancea
Colonelul Costel Mateescu, unul dintre cei mai apreciaţi ofiţeri de informaţii din ţară, a depus recent raport pentru ieşirea la pensie. El are 51 de ani şi a venit la Buzău de la Secţia SRI Vrancea, instituţie pe care a condus-o din 2007 pînă în 2012, înlocuindu-l pe colonelul Nicolae Dincă, care între timp a ieşit şi el la pensie. În acest moment nu se ştie cine îl va înlocui pe Mateescu, actualmente adjunct al secţiei buzoiene fiind colonelul Adrian Iazu. Aşadar, funcţia lui Costel Mateescu ar putea fi preluată interimar de catre un ofiter din interior ori Bucureştii vor putea numi un alt comandant, aşa cum s-a întîmplat în 2012. L afel si in cazul adjunctlui sectiei,colonelul  Adrian Iazu care a depus ,si el, dosar de pensionare.
10 poliţişti cu dosarele la subsuoară
La Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, comisarul-şef Laurenţiu Pantazi rămîne pe funcţie, avînd doar 47 de ani, însă surse oficiale ne-au precizat că 10 poliţişti, ofiţeri şi agenţi şi-au depus deja, dosarele de pensionare.
Colonelul Micheten pleacă şi el

La inspectoratul Judeţean de Jandarmi este o situaţie asemănătoare, în sensul că actualul comandant, colonelul Florinel Micheten iese la pensie, iar în locul său ar putea funcţiona, cu statut interimar, pînă la noi ordine, prim-adjunctul lt. col. Virgil Cueru.  
Comandantul Diviziei 2 Infanterie "Getica", pensionat la scurt timp după preluarea funcţiei

Divizia 2 Infanterie "Getica" rămîne de asemenea fără comandant după ce genera­lul Gheorghe Vișan, cel care a preluat conducerea unităţii acum  cîteva luni a decis să se pensioneze. Generalul Vișan a făcut raport pentru pensionare iar cererea i-a fost aprobată marți de președintele Klaus Iohannis alături de a altor generali importanți din MApN. MAI și SRI. Pe 15 mai 2017, generalul de brigadă Gheorghe Vișan a preluat comanda marii unități buzoiene de la generalul-maior Lucian Foca, promovat în funcția de comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite.  
Reconfirmat la conducerea I.S.U., colonelul Nicolae se retrage
Şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău va avea şef nou. După 3 decenii de activitate în domeniu, comandantul ISU Buzău, colonelul Dănuţ Nicolae a decis că este momentul să se retragă de la vîrful instituţiei. Săptămîna aceasta, Dănuț Nicolae s-a adresat conducerii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, solicitînd trecerea în rezervă, pentru a se putea pensiona. Decizia este oarecum surprinzătoare, după ce în urmă cu circa două luni, colonelul Dănuț Nicolae a fost reconfirmat în funcția de inspector-șef al ISU Buzău în urma unui concurs. Pe de altă parte, la momentul bilanțului, colonelul Nicolae se declară mulțumit de ceea ce a realizat în perioada în care s-a aflat la vîrful ISU Buzău, perioadă în care a coordonat și s-a confrunatt cu situații extrem de dificile. Dar, ca în orice domeniu, există și regrete. Conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență urmează să stabilească în perioada următoare cine va prelua conducerea ISU Buzău ca urmare a retragerii colonelului Dănuț Nicolae. În prezent, din echipa de conducere a inspectoratului mai fac parte 2 adjuncți, colonelul Viorel Găvăneanu și locotenent colonelul Constantin Rotaru.



Etichete: Armata |  Jandarmerie |  pensie |  Şefii
Voteaza articolul: bun: 2  |  slab: 0   2

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU