30 [IUN 17] ACTUALITATE Buzau
Vineri, 30 iunie 2017

S-a modificat regulamentul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar

Laurenţiu Marinov alte articole de Laurenţiu Marinov
3 voturi 1123 vizualizari 0 comentarii laurentiu.marinov@sansabuzoiana.ro


Maşinile parcate neregulamentar pe străzile municipiului Buzău vor fi ridicate de un serviciu specializat, însă acest lucru nu se va întîmpla foarte curînd deoarece mai sînt multe aspecte ce trebuie puse la punct în această privinţă. 
Consilierii municipali au votat vineri proiectul de hotărîre privind modificarea Hotărîrii nr.106/28.04.2017 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de ridicare a vehiculelor/autovehiculelor/remorcilor care staţioneză neregulamentar pe domeniul public sau privat al Municipiului Buzău. 

Modificarea aprobată în şedinţa ordinară a CLM, se referă la înlocuirea societăţii desemnată iniţial de Primărie să se ocupe de această activitate, anume TransBus, cu societatea Urbis Serv, pe motiv că prima societate nu avea posibilităţi tehnice de a administra acest serviciu. Nici Urbis nu are în prezent tehnica necesară, urmînd să fie achiziţionat un utilaj de ridicare şi transport. În plus în şedinţa CLM s-a pus în discuţie şi înfiinţarea unui dispecerat, ce ar urma să funcţioneze 24 de ore din 24 pentru ca cetăţenii ale căror maşini vor fi ridicate să şi le poată recupera, după achitarea taxei, chiar şi în timpul nopţii. 

Potrivit regulamentului orice vehicul care va fi staţionat sau oprit pentru mai mult de 5 minute în locuri în care este interzis, va fi ridicat şi depozitat în spaţii amenajate special pentru acest lucru. Costurile cu ridicarea, transportul şi depozitarea maşinilor vor fi de 600 de lei, din care jumătate va reprezenta numai cheltuielile cu ridicarea vehiculelor. Şoferii care sînt prinşi pe picior greşit scapă de plata tuturor acestor taxe doar dacă ajung la maşină înainte de a fi ridicată şi achită pe loc contravaloarea operaţiunii de ridicare, adică 300 de lei. “Activitatea de ridicare a vehiculelor/autovehiculelor/remorcilor staţionate neregulamentar pe domeniul public sau privat al municipiului Buzău urmăreşte fluidizarea traficului rutier, descongestionarea drumurilor publice, prevenirea unor activităţi contrare legii, optimizarea transportului în comun, eliberarea căilor de circulaţie auto şi pietonale de vehiculele expuse spre vînzare pe domeniul public al municipiului Buzău în alte locaţii decît cele special amenajate, protejarea pietonilor, respectarea regulilor de circulaţie impuse prin actele normative ce privesc circulaţia pe drumurile publice şi alte norme impuse prin hotărîri ale administraţiei publice locale şi are drept scop respectarea dreptului la libera circulaţie a persoanelor”, se arată în regulamentul proiectului de hotărîre privind activitatea de ridicare a vehiculelor care staţionează neregulamentar.   

În cazul în care maşina a fost ridicată şi depozitată în spaţiile amenajate proprietarii vehiculului îl vor primi înapoi în cel mult o oră după ce plătesc toate taxele aferente.  


Etichete: maşinilor |  modificat |  neregulamentar |  parcate |  regulamentul |  ridicare
Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 2   -1

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU