30 [IAN 15] ACTUALITATE Buzau
Vineri, 30 ianuarie 2015

Poliţiştii locali primesc normă de hrană cu porţia

Laurenţiu Marinov alte articole de Laurenţiu Marinov
0 voturi 803 vizualizari 0 comentarii laurentiu.marinov@sansabuzoiana.ro

Bucuria poliţiştilor locali la primirea veştii că începând de anul acesta salariile le vor fi rotunjite substanţial cu norma de hrană, a fost de scurtă durată. Ei vor primi bani în plus, dar numai jumătate, sau chiar mai puţin decât li se promisese.

La sfîrşitul anului trecut, după ultima şedinţă de Consiliul Local, primarul Constantin Boşcodeală anunţa că toţi angajaţii Poliţiei Locale, funcţionari publici şi personal contractual, vor primi norma de hrană în valoare de cel puţin 800 de lei pe lună. Primarul s-a ţinut de cuvânt şi în prima şedinţă a Consiliului Local Municipal a trecut pe ordinea de zi proiectul de hotărâre cu privire la alocarea sumelor pentru norma de hrană promisă. Numai că aceste sume sînt doar pe jumătatea celor promise. 

Astfel un poliţist local, operativ care lucrează pe teren urmează să încaseze 400 de lei pe lună iar cei de la birouri şi cei care asigură paza unor obiective vor primi doar 300 de lei. Explicaţia diminuării drastice a banilor alocaţi pentru plata normei de hrană este că responsabilii din Primărie au calculat numărul de calorii alocate fiecărei categorii de beneficiari şi astfel au rezultat sumele aprobate de CLM.

 Norma de hrană este un drept salarial de care se bucură angajaţii din sistemul de apărare şi ordine publică. Printr-o ordonanţă de urgenţă, intrată în vigoare anul trecut, de acest drept se pot bucura şi poliţiştii locali, însă cuantumul acestor drepturi este lăsat la aprecierea primăriilor.



Etichete: hrană |  locali |  normă |  Polţiştii |  porţia |  primesc
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU