13 [SEP 14] ACTUALITATE Buzau
Sâmbătă, 13 septembrie 2014

Mişcări de personal în Justiţia buzoiană

Laurenţiu Marinov alte articole de Laurenţiu Marinov
0 voturi 1309 vizualizari 0 comentarii laurentiu.marinov@sansabuzoiana.ro
Mişcări de personal în Justiţia buzoiană

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii va pune în discuţie în şedinţa de marţi cîteva propuneri privind delegarea în funcţii de conducere a unor magistraţi de la instanţele buzoiene.

Astfel, judecătorul Geanina Văsîi ar urma să ocupe postul de preşedinte al Secţiei a II-a Civilă şi de contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Buzău, funcţie rămasă vacantă după încheierea mandatului magistratului Mariana Coţofană. 

Geanina Văsîi este ce-a de-a doua nominalizare pentru şefia secţiei după ce candidatura lui Eugen Irimia a fost respinsă de CSM. 

Alte mişcări în Justiţia județeană ar urma să aibă loc la judecătoriile de la Pogoanele şi la Râmnicu Sărat. Astfel, judecătorul Marian Bădulescu, cel care a condus instanţa de la Pogoanele timp de zeci de ani, ar urma să revină în funcţie pentru o perioadă de şase luni. Postul a devenit vacant odată cu revenirea la Tribunalul Buzău a judecătoarei Crenguţa Pantazi. 

Judecătoria Rîmnicu Sărat va rămâne fără un judecător dacă CSM va aproba cererea de transfer la Judecătoria sectorului 1 din Bucureşti, a magistratului Ionuţ Răileanu.

Tot la Bucureşti doreşte să plece şi judecătorul Cosmin Preda, fost preşedinte al Judecătoriei Buzău. În prezent el figurează ca magistrat la Tribunalul Buzău, însă este detaşat la Curtea de Apel Bucureşti. Preda a depus o cerere de promovare cu caracter definitiv la instanţa unde îşi defăşoară activitatea în baza unei detaşări.   

Toate aceste cereri şi propuneri de delegare pe funcţii de conducere se află pe ordinea de zi şi urmează să fie supuse aprobării în CSM. 

În urma şedinţei de marţi Secţia de Contecios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Buzău ar putea avea în sfârşit, după luni bune, un preşedinte. Asta dacă Geanina Văsîi va fi pe placul membrilor secţiei pentru judecători. 



Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU