10 [IUL 13] ACTUALITATE Buzau
Miercuri, 10 iulie 2013

Fiul grefierei şefe de la Tribunal, înecat la Costineşti

Radu Drăguţ alte articole de Radu Drăguţ
1 vot 2178 vizualizari 0 comentarii radudragut@sansanews.ro

Trupul unui tânăr de 23 de ani, din judeţul Buzău, a fost scos de valurile Mării Negre, marţi, pe plaja din staţiunea Costineşti, acesta fiind primul caz de înec înregistrat pe litoral în acest sezon estival.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, citați de Agerpres, poliţiştii au fost sesizaţi prin numărul unic de urgenţe 112 referitor la cele petrecute şi, din primele verificări efectuate, au reuşit identificarea victimei, ancheta continuând pentru stabilirea împrejurărilor producerii tragediei.

Cadavrul a fost transportat la morga din Mangalia pentru a fi necropsiat şi a se afla cu exactitate cauza decesului.

Turistul se numeşte Adrian Teodorescu, era student şi venise la Costineşti cu un grup de prieteni.

Tânărul decedat este fiul unui funcţionar din comuna Smeeni şi al grefierei şefe de la Tribunalul Buzău, Mioara Teodorescu.

El s-a aventurat intrând în mare, deşi salvamarii arboraseră steagul care interzicea scăldatul.



Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 0   1

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU