21 [IUN 14] ACTUALITATE Buzau
Sâmbătă, 21 iunie 2014

Chirii de trei ori mai mari la blocurile ANL

Laurenţiu Marinov alte articole de Laurenţiu Marinov
0 voturi 1629 vizualizari 0 comentarii laurentiu.marinov@sansabuzoiana.ro
Chirii de trei ori mai mari la blocurile ANL

De la 1 iulie intră în vigoare un nou mod de calcul al chiriilor pe care le au de plătit buzoienii care stau într-o locuinţă ANL. Majorarea chiriilor a fost aprobată de consilierii municipali şi îi vizează pe acei chiriaşi care au depăşit vârsta de 35 de ani. În plus, va exista o diferenţiere, în funcţie de zona în care este situat imobilul. Chiriaşii din blocurile ANL din Dorobanţi vor resimţi cel mai puţin majorările. Ei vor plăti de luna viitoare cu 10-12% mai mult decât în prezent. La polul opus, cel mai mult vor avea de plată buzoienii care locuiesc în blocurile ANL de pe Aleea Sporturilor. Pentru ei, chiria va ajunge de la 1 iulie circa 280 de lei, faţă de nici 80 de lei, cât este acum.


Oficial, majorarea reprezintă o ajustare a tarifelor, în acord cu prevederile adoptate la nivel naţional. Reprezentanții municipalității nu ascund însă că există şi un interes.


„Această majorare de chirie porneşte de la intenţia de a-l obliga pe chiriaş să cumpere locuinţa sau,  dacă nu vrea ori nu poate să o cumpere şi nici nu îşi permite noua chirie, are varianta de a părăsi garsoniera sau apartamentul” a explicat Emil Şerban, şeful Serviciului Spaţiu Locativ din Primăria Buzău.


Până acum, 17 din cei 126 de chiriaşi ANL trecuţi de vârsta de 35 de ani şi-au exprimat intenţia să devină proprietari ai apartamentelor în care locuiesc. Legea nu le permite însă plata în rate, ci doar cu banii jos, iar oamenii nu vor să se îndatoreze la bănci.



Etichete:  |  Buzau |  chirie |  majorare |  bloc ANL
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU