08 [MAR 13] ACTUALITATE Bacau
Vineri, 08 martie 2013

Anchetă după accidentul aviatic de la Bacău

alte articole de
0 voturi 3275 vizualizari 0 comentarii
Anchetă în plină desfăşurare la Bacău, în cazul elicopterului prăbuşit ieri după amiază. 

Procurorii militari au ajuns încă de dimineaţă la locul accdientului şi au reluat cercetările, în încercarea de a afla cauzele care au stat la baza tragediei aviatice. 

Anchetatorii cercetează epava elicopterului militar prăbuşit pentru a stabili dacă a fost vorba despre probleme tehnice sau de o eroare umană. 

Între timp, cei trei supravieţuitori ai accidentului sunt internaţi în spitale din Capitală. 

Două persoane se află în Spitalul Militar iar cea de-a treia la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Primii doi militari sunt în stare stabilă. 

Ei au suferit arsuri în urma accidentului. Cel de-al treilea militar a fost operat, starea lui este stabilă, dar pot să apară oricând complicaţii, astfel că prognosticul rămâne rezervat. 

Accidentul aviatic de ieri din Bacău, s-a produs în timpul unui zbor de antrenament. 

Un elicopter militar în care se aflau 5 persoane s-a prăbuşit, iar la impactul cu solul a luat foc. 

Doi membri ai echipajului au decedat iar ceilalaţi au fost răniţi. 

Potrivit MApN, cei doi militari care şi-au pierdut viaţa sunt maistrul militar clasa a III-a Laurenţiu Chiru, în vârstă de 33 de ani, mecanic de bord, şi plutonierul Vasile Manolache, în vârstă de 37 de ani.



Etichete: Bacău |  elicopter |  Accident
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU