Campionatul Naţional de alergare montană şi-a desfăşurat finala în week-end-ul trecut, la Cîmpulung Moldovenesc, 60 de atleţi, băieţi şi fete, prezentîndu-se la startul competiţiei la trei categorii de vîrstă: seniori, tineret şi juniori! Echipa de juniori de la SCM Buzău, pregatită de şeful secţiei de atletism, Dumitru Tudorie, şi formată din Peter Herman, Ionuţ Răducan şi fraţii Gabriel şi Lucian Ştefu a cîştigat cursa de 6 kilometri a acestei categorii de vîrstă, devenind campioană naţională. Cei 4 componenţi s-au clasat pe următoarele locuri: Peter Herman - locul 3 şi medalie de bronz, Ionuţ Răducan - locul 6, Gabriel Ştefu - locul 9 şi Lucian Ştefu - locul 15.
Comentarii