21 [SEP 18] SPORT Buzau
Vineri, 21 septembrie 2018

FOTBAL Metalul, şansă de puncte la Fălticeni

Mihai Baltag alte articole de Mihai Baltag
0 voturi 2273 vizualizari 0 comentarii mihai.baltag@sansabuzoiana.ro

Metalul întîmpină ceva mai relaxată partida de sîmbătă după-amiază, de la Fălticeni, programată în etapa a 5-a a campionatului, după victoria de săptămîna trecută, cu FC Botoşani 2 (2-1), “o gură de oxigen", după cum a caracterizat-o antrenorul Vali Stan. Cele 3 puncte, venite după două etape de secetă, au readus optimismul în tabăra buzoiană, într-un moment delicat.   Acum urmează meciul de la Fălticeni, unde Metalul va întîlni nou promovata Şomuz, un club înfiinţat în urmă cu 8 ani şi care, la sfîrşitul sezonului trecut, a readus fotbalul din municipiul sucevean, după 10 ani, în cel de-al treilea eşalon. La prima vedere, un adversar în faţa căruia echipa buzoiană este îndreptăţită să spere la toate cele 3 puncte. Şomuz (n.r. denumirea echipei venind de la numele rîului ce traversează oraşul) are o singură victorie obţinută în startul acestui campionat, în precedentul joc de acasă, 1-0 cu CSM Roman şi vine după un eşec categoric la Tg. Secuiesc (0-4). "Sperăm să abordăm puţin mai optimişti următoarele etape. Clar e un sezon greu pentru noi, cu echipe mult mai puternice din punct de vedere fizic, al contactului dintre jucători mă refer. Trebuie să ne adaptăm rapid şi să facem cît mai multe puncte pentru că altfel riscăm să ne ducem într-o zonă unde fiecare meci va fi unul de bătaie, de luptă, în care fiecare punct va fi cu greu cîştigat", a spus Vali Stan după meciul cu FC Botoşani 2.   
Rm. Sărat, deplasare la Darabani, SCM Buzău joacă duminică
Tot sîmbătă după-amiază şi tot în deplasare va evolua în această etapă şi CSM Rm. Sărat, care o va întîlni pe Sănătatea Darabani. SCM Buzău va încheia etapa a 5-a duminică dimineaţă, de la ora 11.00, cu un meci împotriva Ştiinţei Miroslava, primul pe stadionul din Crîng în noul sezon.  
Liga a 3-a, Seria I - Etapa a 5-a -vineri, ora 17.00: FC Botoşani 2 - Sporting Lieşti -sîmbătă, ora 17.00: Sănătatea Darabani - CSM Rm. Sărat CSM Ceahlăul - CSM Paşcani Bucovina Rădăuţi - SC Oţelul Galaţi Şomuz Fălticeni - Metalul Buzău CSM Focşani - KSE Tg. Secuiesc Foresta Suceava - CSM Roman -duminică, ora 11.00: SCM Buzău - Ştiinţa Miroslava
Clasament  1.SC OŢELUL     10 2.SCM Buzău     10 3.CSM Focşani     10 4.Tg. Secuiesc     9 5.Miroslava         9 6.Rădăuţi         9 7.Suceava         7 8.Metalul         6 9.Paşcani         4 10.Lieşti         3 11.CSM Rm. Sărat 3 12.CSM Roman     3 13.CSM Ceahlăul     3 14.Fălticeni        3 15.Darabani     3 16.Botoşani 2     0



Etichete: FOTBAL |  Fălticeni |  Metalul |  puncte |  şansă
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU