Da, miercuri a fost pentru prima dată in istoria participarii echipei naţionale de fotbal la campionatele europene şi mondiale cînd a fost o paradă a fanilor tricolori, la care au participat cam 1000-1200 de suporteri, pe traseul de 3.8 km, de la piaţa Varsovia la Parc des Princes. Pe tot traseul s-au cîntat imnul naţional şi încurajări ale echipei naţionale, s-a aplaudat, s-a fluturat steagul naţional, o repetiţie pentru meci, determinîndu-i pe parizieni, care în cele şase zile de la debutul campionatului fuseseră cam apatici, să iasă din amorţeală, să deschidă geamurile, să iasă la balcon, din birouri, restaurante, magazine, spitale, să se oprească din mersul pe bicicletă şi pe trotuar şi să ne aplaude şi să se fotografieze cu noi, să cînte cu noi, să ne ureze succes la meci.
În concluzie, pentru două ore, Parisul a simţit şi a fost românesc.
Referitor la meci, personal sînt mulţumit de rezultat, mai e puţin de joc şi ne dă speranţe pentru a trece de grupe. Remarc că sîntem prima şi singura echipă, pînă acum, care am primit penalti, chiar două şi am fi avut golgeterul competiţiei, pe Stancu, dacă nu ar fi marcat în ultimele secunde vechea noastră cunoştinţă, francezul Payet. Spunîndu-vă că miercuri seara au fost cei mai mulţi spectatori de pînă acum în Fan Zone Paris şi cu speranţa că duminică, cu Albania, vom obţine acelaşi scor ca cel dintre Franţa şi Albania vă spun, puţin răguşit după o asemenea zi, HAI ROMÂNIA!
Comentarii