08 [SEP 14] SOCIAL Buzau
Luni, 08 septembrie 2014

Serviciu on-line pentru străinii din Buzău

Laurenţiu Marinov alte articole de Laurenţiu Marinov
0 voturi 931 vizualizari 0 comentarii laurentiu.marinov@sansabuzoiana.ro

Străinii care locuiesc la Buzău pot intra mai uşor în contact cu autorităţile prin intermediul unei aplicaţii on-line.
 
Inspectoratul General Pentru Imigrări a pus la dispoziţia cetăţenilor din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European, Confederaţia Elveţiană, ţări state terţe şi persoanelor juridice, aflate pe teritoriul României, un portal de depunere on-line a documentelor privind regimul străinilor şi al cetăţenilor comunitari.

Aplicaţia contribuie în mod semnificativ, la creşterea eficienţei în rezolvarea cererilor adresate structurilor de imigrări din toată ţara. Prelucrarea datelor se realizează în mod organizat şi controlat, existând în permanenţă posibilitatea unei interacţiuni cu solicitanţii pentru obţinerea cât mai rapidă a datelor necesare şi procesarea lor. Prin lansarea acestui serviciu, Biroul pentru Imigrări Buzău oferă aplicanţilor oportunitatea de a face dovada îndeplinirii condiţiilor legale prin încărcarea on-line a documentelor justificative, înainte de prezentarea la birourile de lucru cu publicul. 

Documentele sunt verificate de operatori care asigură un feed-back on-line şi programează solicitantul la o dată şi oră stabilite, pentru a se prezenta la ghişeele special amenajate şi dotate, în vederea preluării datelor biometrice şi a confruntării cu documentele originale. Noua aplicaţie oferă utilizatorului posibilitatea de a verifica on-line, în orice moment, statusul cererii sale iar termenul legal de soluționare al acesteia începe de la data prezentării la ghișeu. 

Persoanele al căror drept de ședere expiră în cel mult 30 de zile de la data trasmiterii on-line a cererii de prelungire a dreptului de ședere, sunt obligate să se prezinte la Biroul pentru Imigrări Buzău, înainte de expirarea acestui termen. Portalul poate fi accesat din site-ului public al Inspectoratului General pentru Imigrări sau la adresa: https://portaligi.mai.gov.ro. Biroul pentru Imigrări Buzău invită solicitanţii să utilizeze  noua aplicaţie pentru a beneficia de servicii publice eficiente şi rapide. Metoda de lucru lansată urmăreşte scurtarea timpului de aşteptare în faţa ghişeului şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor.


Etichete: IMIGRARI |  PASAPOARTE |  SERVICIU
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU