24 [APR 15] SOCIAL Buzau
Vineri, 24 aprilie 2015

Conferinţă a teologului rus Ambrozie Iurasov la Buzău

Mirela Dumitru alte articole de Mirela Dumitru
0 voturi 1583 vizualizari 0 comentarii mireladumitru@sansanews.ro

Duminică va fi organizată la Teatrul “George Ciprian“ lansarea celei mai recente cărţi a Arhimandritului rus Ambrozie Iurasov.  Teologul rus este o figură proeminentă a Bisericii Ruse, fiind redactor la gazeta "Cuvânt de mângâiere", preşedinte al Fundaţiei de Asistenţă Spirituală şi Educaţie Morală "Înălţarea",  duhovnicul aparatului de conducere al Ministerului de Interne al Rusiei, coordonator al activității Departamentului pentru asistenţa religioasă în penitenciare şi preşedinte al Comisiei episcopale de canonizare a noilor mucenici ruşi. Fondator şi duhovnic al Frăţiei Ortodoxe Radonej, Centrul de Presă al Patriarhiei Ruse, adresată tinerilor în cadrul unor emisiuni creştine radiofonice şi televizate și este apreciat ca un predicator talentat, remarcându-se printr-o bogată activitate publicistică concretizată prin cele 10 cărţi cu conţinut duhovnicesc din care trei sunt traduse şi în limba română, Arhimandritul Ambrozie Iurasov a fost distinsă pentru activitatea sa misionară cu peste 50 de medalii și ordine primite, acesta fiind întemeietorul Mănăstirii Ivanovo din Rusia. 

Conferinţa organizată duminică, de la ora 18,00, este un prilej unic de a întîlni rezistenţa duhovnicească din Rusia si de a avea contact cu realităţile unui regim care a inspirat şi teroarea comunistă din România. În cadrul conferinţei se va lansa cartea “Chemarea - Crucea Monahismului – Autobiografie” al carei autor este Parintele Ambrozie şi cartea „O lumina de Bucurie într -o lume a tristeţii - Viata Mitropolitului Iosif de Alma- Ata si Kazakhstan”.









Etichete: Ortodoxa |  pr. Ambrozie |  Teatru |  conferinta
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU