16h 45' POLITIC Buzau
Luni, 03 martie 2014

Subprefectul Alecu, martor în dosarul deputatului Ghiveciu

Cătălina Jingoiu alte articole de Cătălina Jingoiu
1 vot 1980 vizualizari 0 comentarii business2b@focustv.ro
UPDATE [16:45] 03 MAR 2014 › Subprefectul Vasile Alecu şi Liliana Iacob, fost subprefect al judeţului Buzău, alături de un jurist din Prefectură şi doi funcţionari de la Cadastru, au fost solicitaţi de către procurorii DNA la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calitate de martori în dosarul deputatului Marian Ghiveciu. 

Acolo au trebuit să le explice magistraţilor modul în care au acţionat atunci când Marian Ghiveciu şi-a însuşit terenurile pe nedrept.

Actualul suprefect Vasile Alecu era la vremea respectivă secretar al Comisiei Judeţene de Fond Funciar, Liliana Iacob, acum pensionară era, de asemenea, membru în comisie. 

Juristul şi cei doi funcţionari de la Oficiul de Cadastru au fost citaţi pentru că au contrasemnat acte care ulterior l-au făcut pe Ghiveciu proprietar pe terenuri cu o valoare totală de peste 3 milioane de euro. 

La termenul de astăzi, cei trei inculpaţi s-au aflat în sală şi au asistat la mărturiile celor cinci martori. Deputatul Marian Ghiveciu este acuzat de instigare la abuz în serviciu, iar  Nicolae Costache, fost director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, în sarcina căruia s-a reţinut acelaşi tip de infracţiune, şi Dumitru Borcan, şef al Compartimentului de Cadastru şi Agricultură din cadrul Primăriei Merei, membru în Comisia Locală pentru aplicarea legilor fondului funciar, sunt acuzaţi de abuz în serviciu. 






Subprefectul judeţului Buzău, Vasile Alecu, va fi audiat astăzi la instanţa supremă, în dosarul în care deputatul social-democrat Marian Ghiveciu este judecat pentru fapte de corupţie. 


Subprefectul de Buzău a fost citat ca martor întrucât în perioada derulării faptelor era secretar al Comisiei Judeţene de Fond Funciar. Tot astăzi urmează să fie audiaţi alţi martori, printre care doi jurişti din Instituţia Prefectului şi Oficiul Judeţean de Cadastru. De altfel, şi la termenele precedente în faţa judecătorilor au ajuns specialişti în Cadastru şi alţi angajaţi ai statului.


În dosarul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este judecat modul în care deputatul Marian Ghiveciu a ajuns proprietar pe terenuri cu valoare imobiliară importantă, aflate în apropierea DN 2 E 85, la ieşirea din Buzău spe Ploieşti. 


Împroprietărirea a fost abuzivă şi a rezultat dintr-o serie de falsuri în documente. Afacerea s-a derulat cu complicitatea a doi angajaţi ai statului, fostul şef al Oficiului de Cadastru, Nicolae Costache şi Dumitru Borcan, şeful Cadastrului din Primăria Merei. 



Etichete: cadastru |  prefect |  vasile alecu |  ghiveciu
Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 0   1

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU