BREAKING NEWS Buzau
20h 03' POLITIC Buzau
Marţi, 02 septembrie 2014

NIMENI nu vrea şefia PDL! Interimarul va fi numit de la Centru

Doru Gheorghiade alte articole de Doru Gheorghiade
0 voturi 1448 vizualizari 0 comentarii doru.gheorghiade@sansabuzoiana.ro
UPDATE [20:03] 02 SEP 2014 ›
Şedinţa Biroului Permanent Judeţean a PDL nu s-a soldat cu un rezultat concret în ceea ce priveşte găsirea unui înlocuitor al demisionarului Raul Florescu. 

După două ore de şedinţă în care Florescu s-a plâns că "şi-a nenorocit sănătatea, după ce a preluat partidul în cel mai greu moment posibil", întâlnirea s-a încheiat în coadă de peşte. În atari condiţii, conform statutului, un preşedinte interimar va fi numit de la Centru.

Deputatul Cezar Preda nu a participat la şedinţa B.P.J. şi a transmis că nu e interesat de preluarea preşedinţiei organizaţiei judeţene a PDL.





UPDATE [14:17] 02 SEP 2014 › Deputatul Cezar Preda pare a se pregăti să-şi reia funcţia din fruntea organizaţiei judeţene a PDL, aşa după cum se preconiza încă din momentul în care a demisionat pentru a "n"-a oară din postul de preşedinte al filialei buzoiene democrat-liberale.

În această după-amiază este aşteptată întrunirea în şedinţă de urgenţă a Biroului Permanent Judeţean, for controlat de deputatul Cezar Preda, întâlnire la care este de aşteptat ca "poporul pedelist" să ceară „revenirea la şefia PDL Buzău a deputatului Cezar Preda, singurul care poate redresa partidul."  

De altfel, atât timp cât Preda a fost în concediu, mulţi dintre fugarii din PDL care „s-au delimitat de practicile liderului în relaţiile cu subalternii politici” s-au întors, spăşiţi, în partid.





UPDATE [14:01] 02 SEP 2014 › Aflat la Bucureşti, deputatul Cezar Preda a confirmat că Raul Florescu a demisionat din funcţia de lider interimar al PDL Buzău. 

El nu a vrut să comenteze decizia lui Florescu şi susţine că în ceea ce-l priveşte nu este momentul pentru reproşuri sau analize. 

„Eu sunt implicat într-o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru campania pentru prezidenţiale, acesta este cel mai important lucru în acest moment. Nu reproşez nimic nici unui coleg, nu este timp pentru reproşuri”, a declarat Preda. 

Structurile de conducere ale PDL Buzău se vor întruni în cursul acestei zile pentru a desemna un înlocuitor al lui Raul Florescu în fucţia de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene. 







Raul Florescu şi-a dat demisia din funcţia de preşedintele interimar al organizaţiei judeţene a PDL Buzău.

Decizia pare să fi fost luată după ce la sfârşitul săptămânii trecute a avut un conflict cu deputatul Cezar Preda, disputa fiind tranşată telefonic. 

Vom reveni cu amănunte.    



Etichete: demisie |  florescu |  pdl buzau |  preda |  raul florescu
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU