15 [OCT 14] POLITIC Buzau
Miercuri, 15 octombrie 2014

Iată la mâna cui a ajuns Bîgiu

Laurenţiu Marinov alte articole de Laurenţiu Marinov
3 voturi 1504 vizualizari 0 comentarii laurentiu.marinov@sansabuzoiana.ro

Cristi Bîgiu nu a reuşit nici în şedinţa extraordinară de astăzi a Consiliului Judeţean să facă o majoritate calificată pentru a trece hotărârea privind deschiderea Muzeului Judeţean.

Proiectul a rămas blocat în urma boicotului consilierilor PDL care nu s-au prezentat la şedinţă şi abţinerii de la vot a reprezentanţilor Partidului Liberal Reformator. Nici măcar votul favorabil al Elizei Panait care a trecut la PSD de la PDL, nu a fost suficient, iar în aceste condiţii, decisivă urmează să fie poziţia celor trei consilieri, în frunte cu Gheorghe Vlase care s-au înregimentat în partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. 

Astfel că Bîgiu a ajuns acum la mâna PLR-iştilor consilierului Gheorghe Vlase, iar PLR-iştii nu se lasă convinşi cu una cu două şi lasă impresia că trag de timp până când şeful Consiliului Judeţean şi PSD le va face unele concesii. „Proiectul a fost expus direct în şedinţa extraordinară fără să fie trecut prin comisia de specialitate. Dacă va fi discutat în comisie, vom vota în favoarea proiectului de hotărâre”, a declarat Gheorghe Vlase.  

Una dintre nemulţumirile lui Vlase este legată de menţinerea în funcţia de vicepreşedinte a CJ, a liberalului Cristi Romanescu şi de modul în care acesta votează. Grupul PLR s-ar simţi îndreptăţit acum, când numără trei consilieri, la fel ca şi PNL, să ceară funcţia de vicepreşedinte. În mod cert vor urma negocieri pe această temă, în funcţie de rezultatul acestora putându-se hotărî soarta Muzeului Judeţean şi a altor proiecte cu caracter patrimonial pentru care este nevoie de votul favorabil a două treimi dintre consilieri. 

Componenţa actuală a Consiliului Judeţean este următoarea: 
 
PSD 19 consilieri, plus preşedintele C.J.
PDL 5 consilieri
PNL 3 consilieri
PLR 3 consilieri
PP-DD 2 consilieri


Etichete: ajuns |  Bîgiu
Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 2   -1

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU