18 [OCT 18] POLITIC Buzau
Joi, 18 octombrie 2018

Fostul primar din Cochirleanca, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

Doru Gheorghiade alte articole de Doru Gheorghiade
0 voturi 2580 vizualizari 0 comentarii doru.gheorghiade@sansabuzoiana.ro

Fostul primar al comunei CochirleancaIlie Nicolae , a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare de către magistraţii Curţii de Apel Ploieşti. Judecătorii proieşteni au admis apelul făcut de procurorii D.N.A, găsindu-l,miercuri, vinovat pe Nicolae Ilie pentru abuz în serviciu şi fraudarea fondurilor europene. Ex-edilul şef din Cochirleanca a fost condamnat de instanţa de fond, Tribunalul Buzău, la 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare şi termen de supraveghere de 3 ani, după ce D.N.A. Ploieşti l-a trimis în judecată.

De asemenea, soţia fostului primar Aurica Nicolae, preşedinte al "Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Carabaşa Cochirleanca", a fost judecată pentru săvîrşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente şi declaraţii false, inexacte sau incomplete avînd ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
Aurica Nicolae, ca şi fostul secretar al comunei Cochirleanca, prinşi în acelaşi dosar, au primit pedepse cu suspendare. 

Iată şi minuta publicată de Curtea de Apel Ploieşti:

" În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C.proc.pen: Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA Serviciul Teritorial Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 95/25 octombrie 2017 pronunţate de Tribunalul Buzău – Secţia penală în dosarul nr. 1888/114/2015, privind pe inculpaţii intimaţi Nicolae Aurica, Nicolae Ilie şi Borcan Maria Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi pronunţă o nouă hotărâre după urmează: În temeiul art. 5 C.pen: A. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatei Nicolae Aurica pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 13 C. pen. din 1969 de la 2 ani, la 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 81 C. pen. din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei NICOLAE AURICA pe termen de încercare de 5 ani conform art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. B. Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile art. 386 C.proc.pen. referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului Nicolae Ilie.

În temeiul art. 48 C. pen., rap la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000 condamnă pe inculpatul Nicolae Ilie la o pedeapsă de 2 (ani) închisoare pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale. Conform art. 65 alin. (1) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen, pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

În baza art. 132 din Legea 78 /2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen condamnă pe inculpatul NICOLAE ILIE la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcţie publică pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale. Conform art. 65 alin. (1) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art.66 alin. (1) lit. g) C. pen , pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 301 C.pen cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Nicolae Ilie la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru infracţiunea de conflict de interese. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. g) C. pen. rap. la art. 301 alin. (1) C.pen, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie publică pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale. Conform art. 65 alin. (1) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art.66 alin. 1 lit. g) C. pen rap. la art. 301 alin. (1) C.pen, pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

Menţine pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului Nicolae Ilie pentru infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 alin. (1) şi (2) C. pen În baza art. 33 lit. b) din C. pen. din 1969, art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului NICOLAE ILIE pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, acela de 16 luni închisoare (1an şi 4 luni), inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (2) C.pen, inculpatul execută şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale. Conform art. 45 alin. (5) C.pen, inculpatul execută şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen, pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile art. 91 C.pen., referitoare la suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale. C. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatei BORCAN MARIA pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969, rap la art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 13 C. pen. din 1969 de la 2 ani, la 3 (trei) ani închisoare. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatei BORCAN MARIA pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art 26 C. pen., rap. la art. 132 din Legea 78 /2000, rap. la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 13 C. pen. din 1969 de la 8 luni, la 3 (trei) ani închisoare

În baza art. 33 lit. b) C. pen. din 1969, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 aplică inculpatei BORCAN MARIA pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare. În baza art. 861 CP 1969, dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Buzău, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art.862 CP 1969. În baza art. 863 alin. (l) CP 1969, pe durata termenului de încercare condamnata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, lunar, la Serviciul de Probaţiune Buzău; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art.71 alin.(5) CP 1969, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 404 alin. (2) C.p.p., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 şi art.83 CP 1969. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei. Conform art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate, corespunzătoare apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA Serviciul Teritorial Ploieşti, rămân în sarcina statului. II.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C.proc.pen: Respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii apelanţi NICOLAE AURICA, NICOLAE ILIE şi BORCAN MARIA, precum şi de apelanta parte responsabilă civilmente ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE OVINE ŞI CAPRINE CARABAŞA DE COCHIRLEANCA împotriva sentinţei penale nr. 95/25 octombrie 2017 pronunţate de Tribunalul Buzău – Secţia penală în dosarul nr. 1888/114/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C.proc.pen., obligă pe inculpaţii apelanţi NICOLAE ILIE, NICOLAE AURICA şi BORCAN MARIA, precum şi apelanta parte responsabilă civilmente ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE OVINE ŞI CAPRINE CARABAŞA DE COCHIRLEANCA la câte 500 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2018.
Document: Hotarâre  996/2018  17.10.2018 "



Etichete: închisoare |  Cochirleanca |  condamnat |  executare |  Fostul |  primar
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU