18 [NOV 12] POLITIC Buzau
Duminică, 18 noiembrie 2012

Dumitru Ene şi Cristinel Romanescu înscriu cadre didactice în PNL

Dan Răspopa alte articole de Dan Răspopa
0 voturi 1865 vizualizari 0 comentarii danraspopa@sansanews.ro
Șeful IȘJ Buzău
Un cadru de nădejde liberal

La sfîrşitul săptămînii trecute, mai mulţi directori "unşi" in funcţie de către PNL au fost obligaţi să semneze adeziunile de intrare în partid.

Evenimentul a avut loc la sediul "călcat" recent de hoţi al liberalilor buzoieni, amfitrionii acţiunii fiind şeful inspectoratului şcolar, Dumitru Ene, şi vicepreşedintele CJ, Cristinel Romanescu. Potrivit unor surse din cadrul PNL Buzău, "generalul" s-ar afla oarecum în dizgraţiile mai marilor liberali după ce acesta nu şi-a onorat promisiunea facută la instalare, privind înrolarea unui număr mare de dascăli în formaţiunea politică respectivă.
Deşi tardiv, demersul lui Dumitru Ene ar putea aduce un plus de cotizaţii în vistieria partidului, atît de necesare acum în plină campanie electorală.

La rîndul său, Romanescu a explicat celor prezenţi cît de important este carnetul de partid în menţinerea şi susţinerea în funcţiile publice, cel puţin pe perioada guvernării USL. 

Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU