Dispute dure între liderii PSD din Buzău și Vrancea. Surse de presă relatează că la Comitetul Executiv de la sfârșitul săptămânii trecute, Marian Oprișan s-ar fi plâns colegilor că Marcel Ciolacu l-a înjurat pe hol, iar acesta din urmă l-ar fi întrebat direct pe Oprișan, în auzul colegilor prezenți, dacă vrea să ia bătaie. Tensiunile au fost prezente pe toată durata lucrărilor Comitetului Executiv de vineri al PSD. Marian Oprișan și Marcel Ciolacu s-au poziționat în tabere diferite. Potrivit presei centrale, în timpul ședinței în care președintele PSD, Viorica Dăncilă a anunțat convocarea unui congres extraordinar, spiritele s-au încins. Când actualul premier a explicat că nu a participat la elaborarea bugetului pe 2019, liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu, ar fi spus în șoaptă că trebuia să-și dea demisia, apreciere preluată și rostită cu voce tare de Marian Oprișan care l-a pârât, astfel, pe Ciolacu Vioricăi Dăncilă. Practic, Marian Oprişan a întrerupt şedinţa şi l-a pârât pe Ciolacu. ,,Auziţi ce spune, doamna premier, că ar fi trebuit să vă daţi demisia", a spus liderul PSD Vrancea. Dăncilă le-a spus colegilor că s-a gândit în acel moment să-şi dea demisia, dar a renunţat apoi la idee ca PSD să nu piardă guvernarea. Liderul PSD Vrancea a avut un schimb de replici şi cu primarul Capitalei Gabriela Firea. Marian Oprişan i-a acuzat pe Paul Stănescu şi Gabriela Firea că vor să pună PSD în braţele lui Victor Ponta. ,,Nu ţi-e ruşine să mă acuzi pe mine de aşa ceva?", i-a răspuns Gabriela Firea lui Oprişan.La reuniunea social-democraților de la finele săptămânii trecute, Paul Stănescu, președinte executiv interimar, și-a dat demisia invocând motive personale. Gestul său este legat însă de un conflict care ar fi intervenit între Stănescu și Dăncilă. Paul Stănescu îi are de partea sa pe Marcel Ciolacu și Gabriela Firea și controlează un număr de parlamentari cu care ar putea influența votul la o moțiune de cenzură împotriva Guvernului.
Comentarii