12h 13' POLITIC Buzau
Joi, 22 noiembrie 2012

Cezar Preda, întîlnire electorală cu incidente

Dan Răspopa alte articole de Dan Răspopa
2 voturi 1742 vizualizari 4 comentarii danraspopa@sansanews.ro
UPDATE [12:13] 23 NOV 2012 › Contactat de reporterii www.sansanews.ro, contracandidatul lui Cezar Preda, Marcel Ciolacu ( USL) a preferat să nu comenteze declaraţia reprezentantului ARD.

Marcel Ciolacu
Contracandidatul lui Cezar Preda


VIDEO de la faţa locului (ATENŢIE, limbaj obscen!)
Imagini surprinse în faţa localului unde se desfăşura reuniunea electorală organizată de candidatul la Cameră, Cezar Preda.




Fluturaş anti Cezar Preda distribuit înainte de evenimentul electoral de joi seară




Cîţiva cetăţeni nepoftiţi la întîlnirea electorală organizată joi seară de către Cezar Preda la un restaurant central au împărţit materiale împotriva candidatului ARD.


Întîlnirea electorală pe care Cezar Preda, candidat la un fotoliu de deputat pe Colegiul nr. 7, a avut-o în această seară într-un restaurant din centrul oraşului a fost presărată cu o serie de surprize neplăcute. Cu cîteva minute înainte de începerea evenimentului, la intrarea în local şi-au făcut apariţia mai mulţi cetăţeni care s-au recomandat ca fiind “independenţi de politică”. Aceştia au împărţit materiale tipărite pe care apăreau “realizările” lui Cezar Preda în Legislativ, cum ar fi  tăierea salariilor, reducerea pensiilor sau creşterea impozitelor. În acelaşi timp, la faţa locului au apărut mai multe persoane de etnie romă care au încercat să intre cu forţa în sală, menţionînd că au fost invitate chiar de organizatori “să ia masa” cu Cezar Preda. După cîteva zeci de minute în care nepoftiţii au fost sfătuiţi de către stafful candidatului ARD să meargă la casele lor pentru că înăuntru nu mai este loc, dezbaterile au început şi s-au desfăşurat conform programului.

Imediat după întîlnirea electorală, Cezar Preda a afirmat într-o emisiune televizată  că vinovat de această întîmplare nefericită este contracandidatul său, Marcel Ciolacu. “Domnia sa”, spune liderul ARD Buzau, “a împărţit aproximativ 150 de invitaţii contrafăcute în rîndul unor cetăţeni care nu aveau nicio legătură cu evenimentul din această seară, cu intenţia clară de a strica atmosfera. Era o întînire a mea cu membrii unei fundaţii care mă ajută în campania electorală, aproximativ 150 de suflete care au ţinut să mă vadă neapărat", a mai afirmat Preda, precizind că nu este impresionat de mişcarea celor de la USL care vor cu orice preţ să cîştige voturi.

Vom reveni cu declaraţia reprezentantului USL  Marcel Ciolacu, contracandidat al lui Cezar Preda,  în legătură cu cele întîmplate joi seară, precum şi cu imagini de la faţa locului.

Voteaza articolul: bun: 2  |  slab: 0   2

Comentarii

cenzura
23 noiembrie 2012
Cenzurati si voi cuvintele alea obscene din materialul video! E regretabil...
Andrei
23 noiembrie 2012
Materialul video are in categoria Video atentionare vizavi de aceasta problema.
lucica
23 noiembrie 2012
Sunt curios de ce aceeasi \\\"cetateni independenti\\\" nu se revolta si impotriva candidatului USL-Nicolicea, dansul cum a votat oare?
laurin
25 noiembrie 2012
nu ar fi rau sa le amendati pe cele doua... politia, jandarmeria, dormiti sau va ocupati de ele? cate o amenda pentru fiecare!


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU