21 [IUN 15] MONDEN Buzau
Duminică, 21 iunie 2015

Nuntă mare! Şeful de la Compania de Apă şi-a însurat băiatul (Galerie FOTO)

Doru Gheorghiade alte articole de Doru Gheorghiade
14 voturi 8042 vizualizari 0 comentarii doru.gheorghiade@sansabuzoiana.ro

Şeful Companiei de Apă, Ionel Tescaru, a fost socru mare, sîmbătă, cînd fiul său, Cristi, şi-a pus pirostriile.

Evenimentul a strîns laolaltă în cortul de la motelul 2D, de la Cislău, peste 300 de meseni, printre ei găsindu-se oameni de afaceri, şefi de instituţii, dar şi persoane din lumea politică. Naşi au fost familia omului de afaceri Gheorghe Doloiu, ambientul muzical a fost asigurat de trupa lui Petre Geambaşu, iar meniul tradiţional românesc. 

Peste 300 de meseni

Peste 300 de persoane au ţinut să participe la evenimentul săptămînii cînd Cristi şi Diana Daniela şi-au pus pirostriile. Printre invitaţii prezenţi s-au numărat senatorul PSD de Buzău, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, dar şi alţi fruntaşi politici, între care, familiile Boşcodeală şi Ciolacu, dar şi oameni de afaceri precum Constantin Toma, proprietarul grupului de firme Romet S.A., plus mulţi dintre colegii lui Tescaru de la Compania de Apă. De asemenea, printre meseni s-au făcut observaţi numeroşi şefi de deconcentrate, ori de companii publice locale. 

Masa românească

Petrecerea a fost una clasic românească de la un capăt la altul. Meniul tradiţional de nuntă n-a ieşit din tipare după cum întreg evenimentul s-a înscris în ceea ce se cheamă „nuntă românească”. Muzica a fost asigurată de un DJ şi de formaţia lui Petre Geambaşu, care a interpretat piese proprii, dar şi preluări din repertoriul internaţional. Partea coregrafică a fost susţinută de o trupă de balerine, petrecerea a ţinut pînă în zori, iar a doua zi, o parte dintre cei prezenţi au fost invitaţi şi la celebra „ciorbă de potroace”.


Etichete: buzau |  doloiu |  monden |  motel 2d |  tescaru |  nunta
Voteaza articolul: bun: 4  |  slab: 10   -6

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU