17 [SEP 15] MONDEN Buzau
Joi, 17 septembrie 2015

Îi recunoşti? Ei sunt DJ-ii Focus FM în clasa întâi!

Karla Lucuţă alte articole de Karla Lucuţă
8 voturi 2343 vizualizari 1 comentariu monden@focustv.ro
Îi recunoşti? Ei sunt DJ-ii Focus FM

Prima zi de şcoală este greu de uitat. Emoţii mari pentru fiecare prichindel, dar şi pentru părinţi. Deşi astăzi sunt dezinvolţi şi vorbesc la radio câte-n lună şi în stele, DJ-ii Focus FM au roşit în ziua în care au călcat pentru prima data pragul clasei. Amintirile sunt multe şi frumoase din şcoală, iar astăzi vă invităm să îi vedeţi, pe cei care vorbesc la radio, cum arătau în clasa întâi. 


Alex Nicolae este gazda emisiunii "De la Focus pentru tine". Zi de zi, acesta ţine evidenţa noutăţilor din presă. Cu un public fidel, Alex e o fire veselă. DJ de radio şi MC de evenimente, ştie să întreţină atmosfera. În şcoală era timid, dar radioul l-a tratat. În 1994 era bobocel la Şcoala Generală cu clasele I-IV din Costeşti, locul său natal.  


Cristian Popescu a păşit în clasa întâi în 1991. Şi-a petrecut anii de şcoală pe băncile Liceului Teoretic „Nicolae Iorga” din Nehoiu şi îşi aduce aminte cu drag de vremurile acelea. Cu suflet de copil şi astăzi, Cristi este realizator şi producător al Focus Top 20 şi ţine frecvenţele calde în fiecare după-amiază de luni până vineri. Muzica e viaţa lui şi e unul dintre cunoscuţii DJ de club, sub numele de Christian Green.


Matinalul dă trezirea cu informaţii fresh. La fel de fresh ca ea, cea care spune "bună dimineaţa" pe Focus FM, la ora 8.00. Karla Lucuţă a fost bobocel în clasa întâi în 1994, la Şcoala nr. 11 din Buzău. Tunsă scurt şi cu pampoane imense, cu uniformă apretată şi ambiţii mari, aşa îşi aduce aminte că era şi îi e dor câteodată de copilărie.


Clopoţelul a sunat prima dată în anul 1994 şi pentru Simona Potîrniche. Frumoasa voce a ştirilor Focus FM, era atunci elevă cu pampoane în Şcoala generală Nr. 7 şi poza mândră cu abecedarul.  



Etichete: întâi |  clasa |  Focus |  recunoşti
Voteaza articolul: bun: 6  |  slab: 2   4

Comentarii

Buzoianul de rand
17 septembrie 2015
Nu-i cunostem nici mari, d-apoi mici :)))


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU