15 [OCT 14] ECONOMIC Buzau
Miercuri, 15 octombrie 2014

Patronii cer învăţământ profesional ca în Germania

Adrian Crăciun alte articole de Adrian Crăciun
0 voturi 1175 vizualizari 0 comentarii adriancraciun@sansanews.ro

Până la finalul anului, peste 1.000 de firme buzoiene vor transmite Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Buzău date despre cerinţele de calificare a personalului propriu angajat în prezent, despre nevoile de angajare imediată, precum şi nevoia de angajare pe o perspectivă de 3-5 ani. Iniţiativa completării unui nomenclator al meseriilor căutate de angajatorii din judeţ are la bază protocolul semnat de Camera de Comerţ şi Industrie a României cu Ministerul Educației pentru relansarea învăţământului profesional. Iniţiativa urmăreşte preluarea învăţământului profesional după modelul german. Astfel, pe viitor, Ministerul Educației se va ocupa doar de partea de organizare a programelor şcolare cerute pentru calificarea în meseriile cerute pe piaţa muncii. În schimb, Camerele de Comerţ  teritoriale împreună cu agenţii economici trebuie să identifice necesarul de forţă de muncă pe meserii.


Cifre de şcolarizare stabilite nu pentru a conserva catedrele existente, ci în funcţie de cerinţele pieţei muncii. Acesta este unul dintre obiectivele urmărite prin strategia de dezvoltare a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, instituţia acordând o importanţă deosebită activităţii de formare profesională pentru cererile firmelor. „Cifrele de şcolarizare  trebuie să  fi stabilite în funcţie de cerinţele pieţii, iar noi, Camerele de Comerţ din teritoriu, trebuie să strângem datele de la agenţii economici din teritoriu. În Buzău am început acest proces de câteva luni, am trimis la cca. 1.000 de firme cereri de completare a unor chestionare despre nevoile de calificare pe care le au. Modelul de chestionar este publicat deja pe site-ul nostru şi pot participa şi alte firme direct interesate de acest lucru, pentru că până la finalul anului vrem să avem o imagine clară a domeniilor în care vor trebui şcolarizaţi tinerii pe meserii. Angajatorii vor spune că au nevoie de atâţia sudori, frezori, confecţioneri sau ce îşi doresc, şi în funcţie de aceste cerinţe se vor face clase de învăţământ profesional, astfel încât să nu apară clase într-o meserie de care angajatorii nu au nevoie. Mai departe, copiii vor face parteneriate cu firmele, vor face practică la firmele respective pe parcursul şcolarizării, astfel încât la terminarea studiilor să aibă unde se angaja. Din aceste considerente şi având în vedere că aportul comunităţii de afaceri în acest proces este esenţial, i-am rugat pe reprezentanţii firmelor să ne transmită nevoia de calificare a personalului din organizaţiile pe care le conduc”, ne-a declarat Anca Damian, reprezentanta CCIA Buzău.


Chestionarele completate de angajatori vor stabili planul de învăţământ profesional pentru anul şcolar viitor, dar planificări vor fi făcute de la o promoţie la alta. Modelul adoptat de Camera de Comerţ şi Industrie a României este cel german, Camerele de Comerţ germane având rolul de coordonare şi de finalizare a cursurilor prin certificare. Orientarea pragmatică către astfel de servicii în calificarea tinerilor aduc plus-valoare şi oamenilor de afaceri, fiind impusă de dinamica comunităţii la nivel naţional şi internaţional. Din aceste considerente, Camera de Comerţ şi Industrie a României îşi propune să devină un pilon important în formarea profesională a tinerilor, prin semnarea protocolului cu Ministerul Educaţiei Naţionale. Camerele de Comerţ doresc să preia şi să dezvolte activităţile de învăţământ vocaţional, implicându-se totodată în planificarea acestuia şi în identificarea, de la o promoţie la alta, a necesarului de forţă de muncă.



Etichete: învăţământ |  buzoiene |  firme |  Germania |  Peste |  profesional
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU