08 [IUN 16] ECONOMIC Buzau
Miercuri, 08 iunie 2016

Locuitorii din cartierul Mihai Viteazu vor colecta deşeurile vegetale şi biodegradabile în pubele maro(P)

Andra Vasilescu alte articole de Andra Vasilescu
0 voturi 2105 vizualizari 0 comentarii news@sansanews.ro

Firma de salubritate RER Ecologic continuă dotarea utilizatorilor de la ca­se cu recipienţi pentru depozitarea deşeurilor biodegradabile şi vegetale. În perioada 7-14 iunie 2016, reprezentanţii RER distribuie pubele maro pe toate străzile din cartierul Mihai Viteazu.    După ce au fost distribuite astfel de pubele în cartierul Nicolae Titulescu şi în cartierul Poştă, acum este rîndul locuitorilor din Mihai Viteazu să primească recipiente pentru deşeuri verzi. Procesul de distribuire a pubelelor maro se va desfăşura ca şi pînă acum etapizat, în fiecare zi în perioada 7 -14 iunie vor fi în grafic anumite străzi, programul fiind anunţat în prealabil locuitorilor din acest cartier de către echipa de informare a firmei de salubrizare. Dacă vremea va fi bună, programul de distribuire se va încadra în perioada mai sus amintită.
Odată cu distribuirea pubelei maro, în cartierul Mihai Viteazu se va aplica depozitarea şi colectarea deşeurilor pe trei fracţii: deşeuri menajere, deşeuri reciclabile şi deşeuri biodegradabile/vegetale, fiecare tip de deşeu fiind depozitat în recipiente separate. De asemenea, colectarea separată pe trei fracţii va atrage după sine şi transportul separat al acestora de către maşini separate cu grafice de colectare separate.
Distribuirea unui alt tip de recipient pentru deşeuri vegetale/ biodegradabile vine în completarea, dar şi în sprijinul campaniei de colectare selectivă demarată de RER Buzău, prin care operatorul de salubritate urmăreşte să îndeplinească ţintele de mediu impuse de Uniunea Europeană. În acelaşi timp, depozitarea deşeurilor biodegradabile/ vegetale în pubela maro conduce la îmbunătăţirea procesului de sortare a deşeurilor realizat la staţia de sortare şi creează totodată premisele creării unei staţii de compost pentru producerea îngrăşămîntului natural. „Avînd în vedere obligativitatea operatorului de salubritate de a asigura colectarea separată a deşeurilor generate de populaţie, dar şi obligaţia fiecărei persoane fizice sau juridice de a aplica măsuri de depozitare separată a deşeurilor pe care le generează din propria gospodărie, considerăm că toate acţiunile şi demersurile noastre de a dota utilizatorii cu recipiente distincte pentru fiecare tip de deşeu constituie atît expresia respectării prevederilor legale, dar şi a interesului manifestat de firma noastră pentru prestarea unor servicii de calitate”, a declarat Denisa Nicu, Specialist în Relaţii Publice S.C. RER Ecologic Service Buzău S.A.

Programul de distribuire a pubelelor maro în cartierul Mihai Viteazu:   - 07.06.2016: Str. Depoului, Str. Şantierului, Str. Cătunului - 08.06.2016: Str. 1Mai, Str. Lupeni, Str. Profesorilor - 09.06.2016: Str. Profesorilor, Str. Panait Moşoiu - 10.06.2016: Str. Dinicu Golescu, Str. Cometei, Str. 16 Februarie - 13.06.2016: Str. Pinului, Str. Piersicului - 14.06.2016: Str. Ion Costinescu, Str. Dreptăţii, Str. Gen. Gheorghe Magheru, Str. Bazil Iorgulescu, Str. Stupăriei  În cazul în care clienţii nu sînt acasă în ziua stabilită străzii lor pentru distribuirea pubelelor maro, aceştia sînt rugaţi să se prezinte cu actul de identitate la Garajul RER Buzău din Intrarea Vadu-Paşii (lîngă staţia de epurare) pentru a-şi lua în primire recipentul pentru deşeurile biodegradabile şi vegetale. Operatorul de salubritate îi informează pe utilizatorii serviciului de salubritate care au primit pubela maro să o folosească în mod corespunzător, altfel vor risca să rămînă cu gunoiul neridicat pînă la următoarea colectare. Din momentul intrării în posesia pubelei maro, deşeurile vegetale şi biodegradabile TREBUIE depozitate numai în pubela maro, separat de celelalte tipuri de deşeuri.

Europubela maro este destinată numai pentru depozitarea următoarelor deşeuri biodegradabile:   - resturi de fructe şi de legume proaspete sau gătite;  - resturi de pîine şi cereale;  - zaţ de cafea / resturi de ceai; - păr şi blană; - haine vechi din fibre naturale (lînă, bumbac, mătase) mărunţite; - coji de ouă; coji de nucă;  - cenuşă   - rumeguş, fân şi paie;  - resturi vegetale din curte (frunze, crengi şi nuiele mărunţite, flori);  - plante de casă; - bucăţi de lemn mărunţit;  - ziare, hîrtie, carton (numai dacă sînt mărunţite, umede şi murdare) - excremente de la păsări, animale

Europubela neagră este destinată numai pentru depozitarea următoarelor deşeuri menajere   - resturi de carne si peste, gatite sau proaspete - resturi de produse lactate (lapte, smîntînă, brînză, iaurt, unt, frisca etc.) - ouă întregi - grăsimi animale şi vegetale - scutece/tampoane - conţinutul sacului de la aspirator - mucuri de ţigări - vesela de porţelan/sticlă spartă, geamuri sparte

Sacul gaben este folosit pentru depozitarea următoarelor tipuri de deşeuri reciclabile:   - amblaje de hîrtie şi carton (curate şi pliate) - materiale plastice (pet-uri, folii, pungi de plastic, flacoane de la detergenţi, şampon, săpun lichid etc.) - ambalaje de aluminiu (doze de aluminiu) - metal (conserve metalice) Deşeurile reciclabile se depozitează în sacul galben pliate, turtite şi fără dop! Se interzice depozitarea pungilor şi ambalajelor de hîrtie, carton şi polietilenă ce conţin materiale organice degradabile (sînge, carne)!



Etichete: biodegradabile |  cartierul |  colecta |  deşeurile |  Locuitorii |  Mihai |  pubele |  vegetale |  Viteazu
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU