05 [FEB 16] ECONOMIC Buzau
Vineri, 05 februarie 2016

Cum văd oamenii de afaceri modificările Codului Fiscal

Cătălina Jingoiu alte articole de Cătălina Jingoiu
1 vot 2867 vizualizari 0 comentarii business2b@focustv.ro

Anul 2016 a venit cu o serie de modificări de ordin fiscal, unele menite să relaxeze condiţiile de desfăşurare a activităţilor economice, altele aducând povara unor noi obligaţii în materie de contribuţii la fondurile sociale sau scumpiri de impozite. 

Din prima categorie fac parte reducerea TVA de la 24 % la  20 % , respectiv la 9 % la alimente şi 5% la cărţi, manuale, reviste, taxe de acces la evenimente şi muzee, reducerea impozitului pe dividende de la 16 % la 5 % sau extinderea categoriei de bunuri care pot fi achiziţionate prin reinvestirea profitului, respectiv includerea calculatoarelor şi echipamentelor de facturare, etc. Pe de altă parte, apar o serie de modificări în ceea ce priveşte impozitarea persoanelor fizice independente, scumpiri ale impozitelor pe locuinţe şi terenuri. 
La o lună de la intrarea în vigoare a acestor modificări, i-am întrebat pe oamenii de afaceri care este impactul acestor măsuri fiscale asupra business-urilor pe care le gestionează şi, în general, asupra mediului de afaceri. Răspunsurile lor au vizat, punctual, principalele modificări aduse de Codul Fiscal, de la 1 ianuarie, 2016, respectiv: 
 Reducerea TVA;
 Impozitul pe dividende;
 Profitul reinvestit;
 Taxe şi impozite locale;



Ionel Gagu, proprietarul SC CONCAS SA 
1. Reducerea TVA: “Cred că este o măsură care va duce la creşterea volumului de vânzări. Pentru mine este un avantaj, gândiţi-vă că la o casă pe care o vând, 4% înseamnă 5000  sau 6000 de euro.”
2. Impozitul redus pe dividende: “Eu, ca om de afaceri, mă bucur că a scăzut. Totuşi, nu ştiu dacă va exista numai un impact pozitiv. O să vedeţi că va încuraja, din nou, munca la negru! Până acum era un echilibru, dar, scăzând impozitul pe dividende, va exista tentaţia omului de afaceri de a scoate banii ca dividende şi de a plăti la negru, anumite diferenţe salariale. Iar, o astfel de situaţie, va impacta negativ asupra bugetelor asigurărilor sociale. ” 
3. Profitul reinvestit: “E un mare avantaj pentru firme pentru că, dacă nu mai dau o parte din bani la stat şi îi folosesc pentru achiziţii de utilaje/echipamente/calculatoare/dispozitive de facturare, vor aduce un plus afacerii lor.” 
4. Taxe şi impozite locale: “Încă nu ştiu foarte bine. Nici Primăria Buzău nu are o procedură foarte clară privind evaluarea şi reevaluarea clădirilor. Aşteptăm să fie foarte clare normele de aplicare. Din ce ştiu eu, până acum o săptămână, nu aveau foarte clare aceste norme.” 


Adrian Agache, fondator SC Moara Drăgăicilor SRL 

1. Reducerea TVA: “Este o măsură pozitivă, ca impact. Pentru unităţile de alimentaţie publică, reducerea TVA este un balon de oxigen şi cred că va încuraja consumul. Asupra afacerii mele aş zice că va fi un impact moderat pentru că vin impozite şi taxe care au crescut foarte mult.”

2. Impozitul redus pe dividende: “Cred că este o măsură foarte bună dar, din ceea ce am înţeles, în 2017 se va reveni asupra ei. Probabil că, fiind un an electoral, s-a venit cu această măsură pentru ca toată lumea să îşi regleze balanţele. Fiind impozitele foarte mari până acum, oamenii nu prea şi-au scos dividendele, iar aporturile nu s-au putut retrage. Vom asista, anul acesta, la retragerea acestor bani de către oamenii de afaceri.” 
3. Profitul reinvestit: “Din nefericire, se adresează unui segment foarte restrâns de beneficiari. Pentru cei care lucrează în sfera producţiei, această măsură va avea un impact major, cred.” 
4. Taxe şi impozite locale: “Vis-à-vis de această separare rezidenţial-non-rezidenţial, pentru cei care au firme în spaţii cu destinaţia locuinţă, vor fi nişte taxe împovărătoare. Este groaznic! Previziunile mele arată rău: va fi un an destul de dificil, iar 2017 va fi şi mai greu.  Pe termen scurt, toată lumea acţionează: schimbă sedii, se iau alte măsuri pentru reducerea cheltuielilor, etc. Pe termen lung, ne îndreptăm către standardele europene în care 60 % revine statului şi 40%, investitorului, situaţie care nu prea e în ton cu ceea ce se întâmplă în România. 

 Constantin Toma, proprietarul Grup Romet Buzău 

1. Reducerea TVA: “În mod cert, reducerea TVA creează premisele de a avea mai multe comenzi şi mai multă lichiditate cu care să putem dinamiza afacerea. Era o măsură necesară, vă amintiţi că atunci când s-a majorat TVA-ul am avut probleme cu toţii!”
2. Impozitul redus pe dividende: “În mod normal, o astfel de măsură încurajează business-ul. Dacă tu, ca şi acţionar, ai lichidităţi, eşti impulsionat să investeşti, să te dezvolţi. În acest moment, citeam un studiu, s-a mişcorat numărul de firme mari şi mijlocii, au rămas cele mici şi acestea sunt supuse unor presiuni ale pieţei. Dacă se stimulează investiţiile, apariţia de noi afaceri, atunci poate se mai schimbă şi aceste statistici. “
3. Profitul reinvestit: “Să ştiţi că, în această privinţă, discutăm chiar despre un paradox politic. Observaţi că PSD a luat măsuri de dreapta şi PNL ia măsuri de stânga sau încearcă să le ia. Oricum, măsura aceasta este foarte bună pentru zona de business.” 
4. Taxe şi impozite locale: “Marile schimbări sunt pentru acele firme care îşi au sediile sau activităţile în apartamente, case. Din păcate, pentru o firmă mică să plătească 3500 de lei, impozit pentru sediu, este prea mult….Acea taxă pe construcţii, de 1 %, care va fi eliminată anul viitor, cred că va avea impact mai ales în agricultură. Acolo, taxele suplimentare erau împovărătoare. În ceea ce priveşte modul de coelctare a taxelor şi impozitelor locale, indiferent cum se va face nu cred că se va reuşi creşterea gradului de colectare care în prezent este undeva la 65%. Ar trebui identificate soluţii să fie urcat acest prag la 80%-90%. Nu cred că modul în care sunt structurate acum aceste taxe şi impozite locale va impulsiona creşterea gradului de colectare. “ 

Gheorghe Chiru, proprietarul SC ElcarGid SRL 

1. Reducerea TVA: “Pentru afacerea mea, este o măsură foarte importantă. Imaginaţi-vă că 4 % la maşini e ceva! Înseamnă 4000 de euro la o maşină! La fel este şi impactul la vânzarea de piese auto. Este un impact extraordinar.”
2. Impozitul redus pe dividende: “Vine într-un moment fantastic pentru noi, cei din mediul privat. Eu nu lucrez la negru cu nimic şi, dacă am nevoie să investesc, bineînţeles că voi folosi aceste dividende. Pe care nu le mai scot din firmă, plătind 16 %, ci numai 5 %.”
3. Taxe şi impozite locale: “Am văzut o modificare în sensul în care nu se mai acordă bonificaţia aceea de 10 % la impozite plătite anticipat pe un an de zile, până la sfârşitul lunii martie, ci se achită în două tranşe, fără reducere. Pe de altă parte, referitor la această obligativitate de a actualiza valoarea impozabilă, la fiecare 3 ani, cred că este un interval cam scurt. Ar putea fi mărit la 5 ani.” 

Nicu Dinu, acţionar ROTEC SA

“Vă rog să mă scuzaţi, pentru mine, această discuţie este timp pierdut.”



 



Etichete: afaceri |  Codului |  Fiscal |  modificările |  oamenii
Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 0   1

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU