14 [OCT 14] ECONOMIC Buzau
Marţi, 14 octombrie 2014

Cramele din zona Istriţa, invitate la VINTEST

Adrian Crăciun alte articole de Adrian Crăciun
1 vot 1696 vizualizari 0 comentarii adriancraciun@sansanews.ro

Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasele şi alte trei crame care produc vinuri din podgoriile buzoiene se numără printre cele mai importante brand-uri ce sunt promovate în Campania IUBESC VINUL ROMÂNESC.

Acţiunea de promovare va avea ca punct de vârf  organizarea Salonului Național de Vinuri al României VINTEST București, care se va desfășura la Sala Palatului în perioada 24-26 octombrie 2014. Organizatorii consideră că afirmația „Iubesc vinul românesc” reprezintă un adevăr valabil atât pentru producătorii de vin cât și pentru promotori. În aceste condiţii, ediția a IV-a a salonului naţional este dedicată cu prioritate vinului românesc, liant între România și alte popoare, sursă puternică de captare și orientare a atenției turiștilor din țară și din străinătate către zonele viticole ale țării. Organizatorii si-au propus să reunească sub același acoperiș brand-urile de mare popularitate din lumea vinului, precum și pe cele proaspăt create, cu deschidere către reprezentanții lumii, special invitați pentru a asigura succesul acestui demers.


Primul tur al Campaniei „Iubesc vinul românesc” (făcut la inițiativa VINVEST & Asociația de Cultură și Promovare a Vinului VINVEST şi susținută de Domeniile Anastasia), s-a desfășurat pe parcursul a peste 2.000 de km în 22 de crame, muzee și instituții din următoarele zone viticole: Buziaș, Miniș, Mehedinți, Drăgășani, Dealu Mare, Istriţa și Vrancea. Potrivit organizatorilor, scopul campaniei constă în stimularea interesului consumatorului față de vinul românesc, cunoașterea procesului de producție, înțelegerea importanței pe care o are interacțiunea personală cu oenologii și oamenii locului, recunoașterea și valorificarea calității acestui produs. Până în prezent s-au alăturat campaniei de promovare: Crama Dealul Dorului, Prince Stirbey, Viile Metamorfosis, Licorna Winehouse, SERVE, Davino, LacertA Winery, Domeniile Blaga, Aurelia Vișinescu Wines, Domeniile Dealu Mare Urlați, Domeniile Anastasia, Muzeul Crama 1777, Primăria Valea Călugărească, Vincon Vrancea, Crama Gârboiu, Stațiunea de Cercetare Pietroasele, Laboratorul Central pentru Controlul Calității și Igienei Vinului, Vinarte, etc.

 

Punctul de vârf al campaniei va fi salonul VINTEST, eveniment dedicat industriei de vin din România la care au fost invitați oaspeţi de pe tot mapamondul. Evenimentul va deveni pentru câteva zile locul de testare a vinurilor românești, de cunoaștere a societăților producătoare de utilaje, a metodelor de vinificare și întreținere a viei și, nu în ultimul rând, locul de întâlnire al profesioniștilor și iubitorilor de vin, al investitorilor și oenologilor, creatorii licorii bahice. Evenimentul se va desfășura pe parcursul a trei zile și se va adresa atât consumatorului final, cât și delegațiilor de la ambasadele din București care au fost alături de VINTEST în număr mare încă din 2011. De asemenea, organizatorii au precizat că deplasările din Campania „Iubesc vinul românesc” vor continua și în luna noiembrie.



Etichete: Cramele |  invitate |  Istriţa |  VINTEST
Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 0   1

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU