30 [APR 15] ECONOMIC Buzau
Joi, 30 aprilie 2015

Compania de Apă vrea să cumpere fostul Hotel al Partidului. Vezi cum decurg negocierile

Laurenţiu Marinov alte articole de Laurenţiu Marinov
0 voturi 2948 vizualizari 2 comentarii laurentiu.marinov@sansabuzoiana.ro

Compania de Apă face demersuri pentru achiziţionarea unui nou spaţiu pentru că sediul în care funcţionaeză în prezent a devenit neîncăpător. Locaţia vizată nu este una oarecare. Este vorba despre Hotel Crîng de pe strada Spiru Haret, fostul Hotel al Partidului, pe care proprietarul l-a scos la vînzare în urmă cu mai mult timp. Acţionarul majoritar al hotelului ar fi vrut să vîndă o parte din afacere, însă cei interesaţi doreau clădirea ca atare.
Ionel Tescaru, directorul general al Companiei de Apă, a confirmat pentru sansanews.ro că se află în negocieri avansate pentru achiziţionarea spaţiului în care funcţionează Hotel Crîng, în acest sens fiind obţinut acordul Adunării Generale a Acţionarilor şi a Consiliului de Administraţie. Mai mult Ionel Tescaru spune că urmează să fie contractat un credit pentru a achita preţul negociat. Suma în discuţie se ridică la aproximativ 1, 5 milioane de euro, bani pe care Compania de Apă ar urma să îi plătească integral după semnarea contractului.


Ion Nazîru deţine 80% din acţiunile Hotel Crîng S.A. Buzău, societate care are în portofoliu mîndria industriei hoteliere buzoiene de pe vremea lui Ceauşescu. Cunoscut azi sub sigla de Hotel Crîng, ansamblul are 12 camere single, 28 de camere duble, 6 apartamente, trei săli de mese şi o parcare de 35 de locuri. Anunţul de vînzare se află de mai multă vreme pe site-urile de specialitate, iar iniţial preţul cerut era de 1,5 milioane de euro. Hotelul Crîng a fost construit la sfîrşitul anilor ‘70, atunci cînd secretar judeţean P.C.R. era celebrul Tudor Postelnicu, cel care, se spune, s-a ocupat personal de crearea unui ansamblu cochet, acolo unde să fie cazaţi şi să se poată odihni potentaţii zilei. După schimbarea de regim din 1989, Hotelul Crîng a intrat în noua eră sub cele mai bune auspicii economice în raport cu celelalte edificii de acest gen din judeţ, pentru că era cel mai nou şi cel mai bine utilat, avea un vad bun şi era într-o zonă mai liniştită. În plus, avea cîteva săli de mese unde se puteau organiza evenimente mai mici sau mai mari, iar separeurile erau destul de cochete.



Etichete: Compania |  cumpere |  decurg |  fostul |  Hotel |  negocierile |  Partidului
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Tepes Inimosu”
30 aprilie 2015
dintr-asta cred ca o sa platim cu 6 euro mc de apa rece!
Vanzator de apa
01 mai 2015
nu-ti convine ? cumpara de la magazine :)


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU