16 [NOV 12] CULTURA Buzau
Vineri, 16 noiembrie 2012

Marţi, de la ora 19.00, Sala Mare a Consiliului Judeţean va găzdui spectacolul "Carmen" de Prosper Mérimée, în interpretarea celebrei sopraniste Catarina Coresi Lal

alte articole de
1 vot 2348 vizualizari 0 comentarii
Catarina Coresi Lal
O soprană de renume internaţional

Soprana de renume internaţional Catarina Coresi Lal, cunoscută şi îndragită pentru interpretările inedite pe mari scene de operă ale lumii, va fi prezentă la Buzău, marţi seară, în cadrul unui spectacol organizat de Teatrul "George Ciprian" la Sala mare a Consiliului Judeţean.
Apărută în 1847, nuvela scriitorului frances Prosper Mérimée aduce în prim plan iubirea pătimaşă a locotenentului Don José pentru frumoasa ţigancă spaniolă, Carmen, pe care a cunoscut-o într-o fabrică de tutun din Sevilla şi pentru care renunţă la carieră, face contrabandă, este degradat, arestat şi pe care o pierde în final, iubirea lui neputând lupta împotriva dorinţei de libertate a lui Carmen.
În versiunea Teatrului Pygmalion din Viena şi în interpretarea celebrei sopraniste Catarina Coresi Lal, Carmen sfârşeşte într-un cabaret de provincie unde îşi deapănă amintirile, îşi retrăieşte scenic fragmentele cele mai importante ale vieţii şi deplânge dragostea pierdută, singurul lucru curat din viaţa ei, lăsându-se purtată pe notele cunoscutelor arii din opera cu acelaşi nume de George Bizet şi ale "Zarzuelelor", melodii autentice din folclorul spaniol.
Soprana de renume internaţional Catarina Coresi Lal, cunoscută şi îndragită pentru interpretările inedite pe mari scene de operă ale lumii, printre care Opera Naţională din Bratislava, Opera Naţională din Bucuresti, Teatro de la Ciudad Mexico, Opera Bergen, Sala de concerte Arbat din Moscova, Sala de concerte din Beijing, ca să amintim numai cîteva dintre ele, laureată a multor festivaluri internationale de operă, dă viaţă în spectacolul vienez, cu sensibilitate şi pregnanţă protagonistei nuvelei lui Mérimée, "Carmen".
Printre cei care admiră vocea şi timbrul ei fermecator sa află şi Papa Benedikt XVI, pentru care sub bageta dirijorului Rinaldo Muratori a interpretat arii din "Norma", "La Traviata" şi "Macbeth".

Preţul unui bilet la spectacolul de marţi seară este de numai 20 de lei



Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 1   -1

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU