15 [NOV 17] ACTUALITATE Buzau
Miercuri, 15 noiembrie 2017

Sondaj printre profesori, părinţi şi elevi, pentru temele de acasă

Florina Arghir Popescu alte articole de Florina Arghir Popescu
0 voturi 2594 vizualizari 0 comentarii florinapopescu@sansabuzoiana.ro

Ministerul Educaţiei face sondaj printre profesori, părinţi şi elevi, pentru a lua o decizie în privința temelor pentru acasă, blamate de unii, suținute de alții. La nivelul județului Buzău, dascălii sînt în plină acțiune de convocare a părinților care sînt informați cu privire la sondajul de opinie al Ministerului și posibilitatea de a transmite punctul de vedere personal cu privire la temele de acasă.    
        Nu se vor solicita date personale
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei organizează, în perioada 7 - 20 noiembrie, o consultare naţională privind regimul temelor pentru acasă, profesorii, părinţii şi elevii urmînd să fie chestionaţi în cazul acestui subiect.

"Demersul se adresează actorilor educaţionali din învăţămîntul primar, gimnazial şi liceal şi presupune completarea unor chestionare on-line, elaborate în funcţie de specificul a trei categorii de public: cadre didactice, elevi şi părinţi. Cercetarea are ca obiective indentificarea unei noi abordări în ceea ce priveşte rolul acestor activităţi de învăţare, respectiv corectarea unor disfuncţionalităţi semnalate", potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale. Datele ce urmează a fi colectate în urma sondajului de opinie vor permite identificarea stării de fapt în privinţa temelor pentru acasă şi vor contura măsuri prin care se vor reglementa derapajele despre care vorbește ministrul Educației. "Nu se solicită date personale, iar răspunsurile centralizate sînt confidenţiale şi vor fi utilizate exclusiv în scopul consultării", menţionează Ministerul Educaţiei.

Problemă abordată prima oară în 2016

În decembrie 2016, Ministerul Educaţiei a emis un ordin care prevede că temele pentru acasă sînt pentru cel mult două ore la toate disciplinele, în aşa fel încît timpul alocat activităţilor şcolare să fie de cinci-opt ore, iar în vacanţa elevilor din învăţămîntul primar şi gimnazial, nu se vor da teme pentru acasă.
"Timpul necesar realizării temelor pentru acasă pentru un elev este de cel mult două ore însumînd toate disciplinele, în aşa fel încît media zilnică a pregătirii elevului, în clasă şi în afara ei, să se încadreze în 5-8 ore zilnic. La clasa pregătitoare nu se vor da teme pentru acasă. (...) În perioada vacanţelor, de regulă, nu se vor da teme pentru acasă elevilor din învăţămîntul primar şi gimnazial", se arăta în documentul semnat de ministrul Educaţiei Naţionale de la acea vreme, Mircea Dumitru.


   
       


Etichete: acasă |  elevi |  pentru |  printre |  profesori |  părinţi |  Sondaj |  temele
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU