24 [IUN 13] ACTUALITATE Onesti
Luni, 24 iunie 2013

Teribil! Bebeluşi încurcaţi la externare

Karla Lucuţă alte articole de Karla Lucuţă
0 voturi 2520 vizualizari 0 comentarii monden@focustv.ro

Doi bebeluşi care au venit pe lume în aceeaşi zi la Spitalul Oneşti au fost încurcaţi la naştere, iar familiile au descoperit acest lucru după o lună, în urma unor teste ADN, cazul fiind anchetat de Poliţie şi de o comisie de disciplină a spitalului care va stabili sancţiuni pentru angajaţi.

Cele două femei din judeţul Bacău au aflat, după o lună de când au născut, la spitalul din Oneşti, că bebeluşii au fost încurcaţi la naştere, iar fiecare a plecat acasă cu copilul celeilalte.

În luna mai, Ramona şi Ionela, două femei care au fost colege în salonul de spital, au născut, în aceeaşi zi, câte un băiat de trei kilograme, iar după câteva zile au fost lăsate să plece acasă. Ulterior, una dintre mame a observat că pe brăţara legată pe mâna copilului în spital era scris un alt nume de familie.

Poliţiştii investighează acest caz, considerat neglijenţă în serviciu. Angajaţii care au greşit ar putea fi concediaţi şi obligaţi să suporte costul testelor ADN, care se ridică la câteva zeci de mii de lei, iar părinţii vor, la rândul lor, să îi dea în judecată.



Etichete: Bebelusi |  Externare |  Incurcatura |  Spital |  Nastere
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU