Toate cadrele medicale din policlinica Nicolae Titulescu, prima unitate medicală din Buzău, unde a pătruns coronavirusul, sunt testate luni. Este vorba despre o retestare a tuturor angajaților din cea mai mare policlinică din Buzău după ce medicul neurolog Dorina Murgociu și un asistent de la Ortopedie au fost confirmați cu COVID-19, săptămâna trecută.
Policlinica Nicolae Titulescu este închisă de săptămâna trecută iar măsura ar urma să fie ridicată pe 21 mai, dacă rezultatele testelor prelevate luni de la întreg personalul medical nu vor indica noi infecții cu coronavirus.
În ceea ce o privește pe dr. Murgociu, aceasta se află în continuare internată în Spitalul Municipal din Rm.Sărat, alături de soțul ei. CAcolo a ajuns și asistentul de la Ortopedie, confirmat, de asemenea, cu infecție cu coronavirus. Cele două cadre medicale vor fi externate în momentul în care vor avea două teste negative.
Comentarii