Polițistul de la Serviciul Rutier al IPJ Buzău, rănit duminică, într-un grav accident de circulație este în afara oricărui pericol, însă tânăra care îl însoțea a fost trimisă în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgență Pantelimon din București.
Polițistul Bogdan Soare, inspector principal în cadrul Serviciului Rutier al Poliției municipiului Buzău, a fost implicat ieri dimineață într-un grav accident de circulație produs la Pietroasele, pe drumul județean 205, la intersecția cu DN 1 B Buzău Ploiești. Accidentul s-a produs după ce polițistul nu ar fi acordat prioritate unei dubițe de marfă. În urma impactului, atât polițistul, cât și pasagera din dreapta sa au fost grav răniți.
Polițistul este internat la Chirurgie, în Spitalul Județean Buzău, cu traumatisme multiple, dar este conștient, în afara oricărui pericol. Tânăra de 20 de ani care îl însoțea a fost transferată însă încă de duminică la spitalul Pantelimon din București. Ea are traumatisme severe la cap și multiple fracturi, de aceea medicii buzoieni au decis că e mai bine să o transfere la un spital din Capitală.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal iar cercetările continuă. Deocamdată nu se știe dacă polițistul consumase alcool înainte de a se urca la volan, rezultatul probelor biologice fiind așteptate în circa 10-14 zile.
Comentarii