Luni dimineață, când toată lumea aștepta cu înfrigurare ca apa caldă să curgă la robinete, RAM Buzău a venit cu un comunicat de presă prin care anunță că serviciul va fi reluat, săptămâna aceasta, fără a se preciza un nou termen. ”Așa cum am informat cetățenii municipiului Buzău racordați încă la sistemul centralizat de termoficare, săptămâna aceasta se va relua furnizarea apei calde.” se arată în comunicatul de presă care continuă cu acuzații la adresa ECOGEN, societatea privată fiind acuzată că a forțat oprirea apei calde: ”În ultimul an a reieșit dorința imperativă a producătorului de energie termică de a crea momente de criză, care să conducă la oprirea în prima fază a încălzirii, iar din 21.08.2019 și a apei calde în municipiul Buzău. Foarte posibil ca motivele reale de găsire a fel de fel de vinovați, sunt de fapt datoriile uriașe ale ECOGEN către furnizorul de gaze, cu mult mai mari față de facturile neachitate ale regiei autonome sau cele invocate din neaprobarea tarifului în Consiliul Local Buzău.” se arată în comunicat.
Apa caldă s-a oprit, miercurea trecută, în tot orașul după o dispută între conducerea Regiei Autonome Municipală și cea a companiei care producea agent termic. Ecogen a acuzat conducerea RAM că a transmis un punct de vedere către Engie (furnizorul de gaze) arătând că există pericolul iminent ca producătorul de energie termică să nu mai plătească facturile la gaze, dat fiind că nu va încasa de la regie bani, fiind în afara contractului de furnizare de agent termic către RAM. Conducerea regiei a negat că ar fi avut o corespondență, pe tema amintită, cu Engie, dar a declarat că Ecogen a întrerupt furnizarea agentului termic pentru că a rămas fără gaze, din cauza facturilor restante.
Comentarii