După ce i-au înnebunit, nopți la rând, pe locatarii blocurilor din Micro 3, din vecinătatea hipermarketului Kaufland, amatorii de drifturi au fost, în sfârșit, luați la întrebări de oamenii legii. Noaptea trecută, după ninsoarea care a adus un strat de câțiva centimetri de zăpadă, băieții amatori de adrenalină și-au scos mașinile în parcarea hipermarketului amintit, și au dat startul distracției. (VIDEO AICI) Polițiștii au venit și ei, dar nu ca să exerseze drifturile, ci ca să îi filmeze dintr-o mașină neinscripționată. Când mărturiile video au fost obținute, au apărut mai multe echipaje, iar polițiștii au început să îi legitimeze pe șoferii care până atunci făcuseră drifturi prin parcare.
De notat că oamenii legii nu i-au putut sancționa conform prevederilor Codului Rutier, ci pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. 8 șoferi din Buzău și Mărăcineni, cu vârste între 20 și 36 de ani, au primit amenzi, valoarea totală fiind de 4600 lei.
Comentarii