Eveniment rutier la Hanul lui Țintă, în care sunt implicate un TIR, o cisternă și un autoturism. Se pare că două persoane și-au pierdut viața.
Traficul este blocat. Revenim!
Din primele date reiese că o cisternă care transporta
combustibil se îndrepta dinspre Ploiești spre Buzău, iar din sens invers venea
un TIR care transporta tablă. Loganul a
fost prins între cele două și strivit
pur și simplu. Șoferul Loganului și-a pierdut viața pe loc, iar șoferul
TIR-ului rănit. El a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital. Șoferul cisternei se află la fața locului și
oferă explicații polițiștilor legat de circumstanțele în care s-a produs
cumplitul accident. Urmează ca pe baza măsurătorilor și a declarațiilor
martorilor, polițiștii să stabilească dinamica accidentului.
Se pare că doar o persoană și-a pierdut viața în urma
cumplitului accident, cealaltă a fost preluată de o ambulanță. Pînă acum nu au
fost sesizate scurgeri de combustibil.
La fața locului au fost direcționate două echipaje de poliție, două autospeciale pentru stingere, o autospecială de descarcerare grea, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe SAJ.
Eveniment rutier la Hanul lui Țintă, în care sunt implicate un TIR, o cisternă și un autoturism. Se pare că două persoane și-au pierdut viața.
Traficul este blocat. Revenim!
Comentarii