10h 15' ACTUALITATE Buzau
Joi, 05 octombrie 2017

Buzăul, blocat! Trafic infernal din cauza lucrărilor la podul de la Mărăcineni

Elena Petre alte articole de Elena Petre
0 voturi 2199 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro
UPDATE [10:15] 06 OCT 2017 ›
Blocaje cu repetiție, din cauza lucrărilor de la Podul Mărăcineni, la ieșirea din orașul Buzău., După ce ieri, în jurul prînzului, aproape un sfert de oraș s-a blcoat din cauza coloanelor lungi de mașini care se întindeau pe cîțiva kilometri, aseară situația s-a repetat. Una din cele două benzi de ieșire din oraș, de pe pod, a fost închisă din cauza lucrărilor. S-a creat astfel un culoar de trecere foarte strîmt, iar în zonă nimeni nu a dirijat circulația mai bine de o oră. Din aceastăc cauză, s-au blocat Șoseaua de Centură a orașului, pe sensul spre Moldova, bulevardul Unirii pînă aproape de centru, strada Frăsinet, dar și Aleea Episcopiei. În jurul orei 20,00, echipaje ale Poliției Rutiere au fost mobilizate în zona podului. Traficul a fost dirijat pe celălalt pod și s-a desfășurat alternativ și dirijat, ceea ce a făcut ca în cîteva zeci de minute blocajele să fie eliminate. Șoferii care au ieșit, în această dimineață, din oraș, au avut, din nou, de înfruntat așteptarea zeci de minute. La aceatsă oră, coloanele de mașini se întind de la podul Mărăcineni pînă la al doilea rond din oraș, aflat în zona hipermarketurilor din zona de nord. Vestea bună, dacă poate fi spus așa, este că în cîteva zeci de minute traficul va reveni la normal. Muncitorii au încheiat lucrările pe sensul de ieșire din oraș și s-au mutat pe celălalt sens unde au de refăcut circa o sută de metri de asfalt. În aceste condiții este de așteptat ca , pentru alte cîteva ore, traficul să fie dat peste cap la intrarea în municipiul Buzău. Din păcate nu există o rută alternativă pentru mașinile care vin dinspre Moldova către Muntenia, pe DN 2 E 85. 
 
Între timp, s-au găsit și vinovații pentru blocajele create ieri pe podul de la Mărăcineni. Firma care execută lucrările a fost amendată cu 3000 de lei pentru că nu a luat măpsurile de fluidizare a traficului care erau prevăzute în autorizația pe care a primit-o pentru lucrări. Concret, firma executantă avea obligația de a derula lucrările alternativ pe cîte o bandă și de a asigura oameni care să dirijeze circulația pe cealaltă bandă. Numai că, la ora la care polițiștii au ajuns la fața locului, după ce au fost asaltaţi de telefoanele șoferilor blcoați în trafic, au descoperit că șantierul fusese deschis pe porțiuni de pe ambele benzi, la locul lucrărilor erau doi muncitori și nici urmă de angajați care să dirijeze circulația. Acesta a fost motivul pentru care ieri, în jurul prînzului, aproape toate arterele din nordul orașului, reprezentînd cam un sfert din suprafața municipiului, au fost blocate mai bine de o oră. 




Atenție, șoferi! Se lucrează pe podul de la Mărăcineni, la ieșirea din municipiul Buzău spre Moldova. Asta face ca, la ieşirea din oraș să fie coloane lungi de mașini. Practic, zona de nord a oraşului este blocată la această oră. Se circulă bară la bară în zona comercială de nord, iar blocaje sînt pe bulevardul Unirii Nord, pînă la intersecţia cu strada Transilvaniei, dar şi pe celelate străzi laterale, inclusiv pe Frăsinet, Aleea Episcopiei sau strada Alexandru Marghiloman. Șoferii trebuie să aibă nervii tari, pentru că timpul de așteptare este și de cîteva zeci de minute. 

Lucrările au fost începute, în această dimineață, pe sensul de mers spre Rîmnicu Sărat și sînt executate de angajații de la Drumuri Naționale. Echipele de muncitori lucrează alternativ pe cele două benzi astfel încît circulația să nu fie oprită, a anunțat Instituția Prefectului Județul Buzău. “Aceste lucrări de întreţinere constau în frezarea suprafeţei carosabile şi turnarea unui nou covor asfaltic. Am primit asigurări că pînă mîine, cel mai tîrziu, la orele prînzului, lucrările vor fi încheiate pentru a se evita ambuteiajele care apar de obicei vineri după-amiază, atunci cînd se înregistrează un aflux foarte mare de autovehicule din Bucureşti către Moldova”, a declarat purtătorul de cuvînt al instituției, Gabriel Cozma. Lucrările sînt unele de întreținere care pregătesc podul nou de la Mărăcineni să preia întreg traficul. Celălalt va fi închis, pentru o amplă reabilitare. Dar, investiția nu va avea loc anul acesta, pentru că licitația s-a prelungit și, între timp, a venit frigul. Cel mai probabil, lucrările vor începe în primăvara anului viitor. “Aceste lucrări au ca scop pregătirea suprafeţei carosabile pentru momentul în care podul vechi va intra în reparaţii, iar circulaţia atît pe sensul către Moldova cît şi către Bucureşti, va fi direcţionată, exclusiv către acest pod, a mai spus Gabriel Cozma.  

Din cauza lucrărilor demarate în această dimineaţă, se circulă cu dificultate la ieşirea din Buzău, în zona podului de la Mărăcineni. Şoferii sînt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor şi să circule cu prudenţă. “Pentru evitarea neplăcerilor pricinuite de aglomerarea arterelor rutiere sau a ambuteiajelor ce pot apărea, poliţiştii rutieri fac apel la conducătorii auto să adopte o manieră prudentă de conducere, să efectueze fiecare manevră doar după o asigurare temeinică şi să evite efectuarea depăşirilor, care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase”, a declarat agentul şef adjunct Mihai Drăghiciu de la Biroul de Presă al IPJ Buzău. 

Lucrările la podul vechi de la Mărăcineni sînt mai mult decît necesare în condiţiile în care podul s-a deteriorat vizibil. În carosabil au apărut găuri prin care se poate vedea malul rîului Buzău. În aceste condiţii, în curînd podul ar urma să intre într-un proces amplu de reabilitare. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a găsit deja un constructor, iar valoarea estimată a investiției este de circa 5 milioane lei. Podul metalic de la Mărăcineni a fost construit în 1932 de trupele germane. Întreţinut conform indicaţiilor constructorilor, obiectivul a fost menţinut în bună stare pînă în 2005, cînd a fost avariat de inundaţii. Atunci, obiectivul a fost închis din luna mai pînă în octombrie.


Etichete: cauza |  infernal |  lucrărilor |  Mărăcineni |  podul |  Trafic
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU