16h 07' ACTUALITATE Buzau
Marţi, 28 martie 2017

Scandal cum nu s-a mai vazut la ședința AGA a Companiei de Apă

Marilena Dinu alte articole de Marilena Dinu
2 voturi 2474 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro
UPDATE [16:07] 29 MAR 2017 ›
Scandalul pornit dinspre Primăria Buzău către Compania de Apă a atins astăzi un nivel fără precedent. S-a întîmplat în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, convocată pentru a patra oară, după trei încercări nereușite de a lua decizii, şedinţă la care primarul Constantin Toma a mers să asiste. Cum la ședință era prezent și directorul Companiei de Apă, chiar dacă nu are drept de vot sau de reprezentare, duelul verbal s-a purtat între cei doi. Au fost replici care au uluit asistența și care au făcut să pară că dezbaterea nu va conduce la nici un rezultat. De fapt, cei doi s-au acuzat reciproc de lucruri grave și de interese ascunse în legătură cu Compania de Apă. 
Pe fondul unor discuţii purtate cu voce ridicată, în care cei implicaţi s-au acuzat de interese ascunse care se invîrt în jurul Companiei de Apă, reprezentantul Consiliului Judeţean în AGA a operatorului de apă a decis să plece. Înainte de a părăsi sala de şedinţă, Mirela Oprea a propus ca şedinţa să fie anulată, iar o alta să aibă loc peste 30 de zile, timp în care reprezentanţii să şi poată pună ordine în procurori şi documente. “Un acţionar a făcut propunerea de amînare a şedinţei, de reluare a convocării şedinţei AGA. Nu aveţi calitatea ca preşedinte al Consiliului de Administraţie să faceţi aprecieri vizavi de propunerea unui acţionar. Sînt lucruri care au apărut pe parcursul desfăşurării şedinţei, aveţi obligaţia legală să supuneţi la vot domnule Cristea (...) Cred că am spus de 6-7 ori să se supună la vot propunerea doamnei Mirela Oprea-reprezentantul acţionarului Consiliul Judeţean”, a cerut Georgeta Cristea, reprezentantul Primăriei Buzău în Adunarea Generală a Acţionarilor. 
Reprezentantul C.J. a plecat
Supusă la vot, propunerea a trecut motiv pentru care reprezentantul Consiliului Judeţean în AGA s-a retras explicînd că nu are mandat să meargă mai departe. După acest moment, s-a intrat pe ordinea de zi propusă de Consiliul de Administrație al Companiei de Apă, în timp ce propunerile Primăriei Buzău au fost ignorate, participanții neavînd mandate precise pentru abordarea și votarea lor. Discuțiile care au urmat s-au concentrat asupra bugetului Companiei, propus spre aprobare de către  conducerea operatorului regional de apă. În ciuda opoziției manifestate de reprezentantul municipiului Buzău, Georgeta Cristea, și de primarul Constantin Toma care a participat la ședință fără a avea o calitate clară, la fel ca și directorul Ionel Tescaru, bugetul a fost adoptat cu votul a patru dintre acționari: primăriile Rîmnicu Sărat, Pogoanele, Pătîrlagele și Nehoiu. În finalul şedinţei, primarul Constantin Toma a acuzat că şedinţa a fost ilegală, motiv pentru care va face o nouă plîngere penală. Edilul şef a adăugat că în opinia sa şedinţa s-a ţinut în afara legii avînd în vedere lipsa reprezentantului Consiliului Judeţean, care a ales să părăsească şedinţa, astfel că  bugetul Companiei de Apă la fel ca şi celelalte proiecte aflate pe ordinea de zi ar fi ilegale  “După părerea mea, nu este bugetul aprobat. Acest buget care a trecut şi de ADI conţine inclusiv prevederi ilegale. Noi sîntem într-un proces la Tribunal pe o decizie obligatorie pentru primarul Buzăului prin care redevenţa trebuie plătită Primăriei Buzău şi să nu şi-o mute Tescaru dintr-un cont în altul. În bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2017, în afară de foarte multe cheltuieli care sînt aiurea şi care grefează pe acest preţ mare al apei, noi avem deja un proces pe Curtea de Conturi pe chestia asta şi, în continuare îl bagă în BVC (bugetul de venituri şi cheltuieli, n.r), adică nu ne vor vărsa banii de redevenţă conform dispoziţiilor legale în vigoare”, a declarat  la final primarul Constantin Toma. 
Interese ascunse
La rîndul său, directorul Companiei de Apă, Ionel Tescaru,  îl acuză pe primarul Constantin Toma că ar avea interese ascunse şi nu ar urmări decît falimentarea societăţii:  „Cred că se vrea, şi asta este spaima mea şi tristeţea, o împingere către incapacitate de plată a Companiei de Apă, împingere cu rea-credinţă şi stau şi mă întreb: unde vrea să ne ducă? la faliment? Probabil că are un interes”. Mai mult decît atît, directorul Companiei de Apă spune că toate demersurile întreprinse de primar în ultima vreme prin care încearcă să schimbe actul constitutiv al societăţii dar şi echipa managerială ar fi în afara legii. „O să pun pe site-ul Companiei de Apă toate adresele de la instituţiile responsabile cu care am semnat acorduri de finanţare şi în care se spune: toate hotărîrile din Consiliul Local Municipal Buzău sînt ilegale. O să pun pe site şi adresa Prefecturii, că i-a solicitat chiar şi ultimele să şi le retragă, că sînt ilegale (...) Tot pe site  să şi scriu hotărîrea de Consiliu Local Municipal Buzău, atunci cînd am avut eu o premoniţie, cînd am început cu fondurile europene, că în 2016, va veni domnul Toma primar şi în care o hotărîre de Consiliu Local în care municipiul Buzău se obligă ce trebuie să facă, ce drepturi are şi ce angajamente şi-a luat”, a mai spus Tescaru. Cel mai probabil rezultatul ședinței de astăzi a Adunării Generale a Acționarilor de la Compania de Apă va fi atacat de Primăria Buzău. În tot acest timp, Compania poate trece la angajarea investițiilor și celorlalte cheltuieli planificate prin bugetul aprobat în Adunarea Generală a Acţionarilor. 



UPDATE [12:00] 29 MAR 2017 ›
După aproape trei ore de dezbateri aprinse, presărate pe alocuri cu acuzații, Adunarea Generală a Acţionarilor Companiei de Apă, convocată pentru a patra oară de la începutul anului, a avut un rezultat. Acționarii au reușit să voteze  punctele de pe ordinea de zi din convocatorul ședinței, fără să ia în discuție propunerile Primăriei Buzău. 
Dezbaterile au urmărit, în cea mai mare parte, respectarea procedurilor astfel încât rezultatul ședinței să nu poată fi contestat. Reprezentantul Consiliului Județean, Mirela Oprea, a propus anularea ședinței AGA de astăzi și programarea uneia noi după o perioadă care să le dea acționarilor posibilitatea să dea procuri clare de reprezentare. Supusă la vot, propunerea a picat, motiv pentru care reprezentantul CJ în AGA s-a retras explicând că nu are mandat să meargă mai departe. După acest moment, s-a intrat pe ordinea de zi propusă de Consiliul de Administrație al Companiei de Apă, în timp ce propunerile Primăriei Buzău au fost ignorate, participanții neavând mandate precise pentru abordarea și votarea lor. Discuțiile care au urmat s-au concentrat asupra bugetului Companiei, propus spre aprobare de către  conducerea operatorului regional de apă. În ciuda opoziției manifestate de reprezentantul municipiului Buzău, Georgeta Cristea, și de primarul Constantin Toma care a participat la ședință fără a avea o calitate clară, la fel ca și directorul Ionel Tescaru, bugetul a fost adoptat cu votul a patru dintre acționari: primăriile Râmnicu Sărat, Pogoanele, Pătârlagele și Nehoiu. 
La final, declarațiile au fost, din nou , războinice. Primarul Constantin Toma a acuzat că ședința a fost ilegală și a susținut că reuniunea trebuia să se încheie în momentul retragerii reprezentantului CJ Buzău. Revenim cu declarații. 



UPDATE [10:11] 29 MAR 2017 › Scântei încă din debutul şedinţei adunării generale a acţionarilor de la Compania de Apă Buzău. Disensiuni au apărut încă de la început între primarul Constantin Toma şi managerul operatorului de apă, Ionel Tescaru. Cei doi s-au acuzat reciproc de faptul că niciunul nu are ce căuta la şedinţa acţionarilor, întrucât nu au mandat pentru a fi în sală. 
După replici dure între cele două părţi, reprezentantul Consiliului Judeţean în AGA, Mirela Oprea, a solicitat amânarea şedinţei, propunere cu care primarul a fost de acord. Refuzul a venit însă din partea reprezentanţilor Companiei de Apă, care spun că municipalitatea nu face altceva decît să împingă societatea către faliment. După aproape o oră de ceartă aprigă, fără a se ajunge la discuţiile privind punctele de pe ordinea de zi a şedinţei,  adunarea generală a acţionarilor companiei de apă a intrat într-o scurtă  pauză.
Reamintim, municipalitatea buzoiană solicită schimbarea administratorilor Companiei de Apă, modificarea actului constitutiv al societăţii, schimbarea firmei de audit intern, dar și modificări în bugetul anual al Companiei. 



Amînare în ședința acționarilor de la Compania de Apă Buzău. Motivul a fost neîntrunirea cvorumului pentru adoptarea punctelor de pe ordinea de zi. Mai precis, mandatul reprezentantului primăriei Buzău nu răspundea exigențelor cerute de lege. Pe de altă parte, ceilalți acționari nu aveau mandat să discute propunerile suplimentare venite din partea municipalității buzoiene. Prin urmare,. ședința s-a suspendat, iar o nouă convocare va avea loc mîine dimineață. 

Încă de la începutul discuțiilor s-a verificat dacă cei cinci acționari au trimis reprezentanți cu mandate clare. Surpriza a apărut la reprezentantul Primăriei Buzău. Georgetei Cristea i s-a explicat că avea nevoie de un mandat special care să precizeze cum își va exercita votul la fiecare dintre punctele aflate pe ordinea de zi: 

Dumitru Cristea, preşedintele C.A. al Compania de Apă, a explicat, la finalul întîlnirii: "În şedinţa de astăzi, din verificările procurorilor s-a constatat că nu există cvorum. Motiv pentru care a fost amînată pentru ziua de mîine."

Reprezentantul Primăriei Buzău, Georgeta Cristea, a declarat, la rîndul său: "Şedinţa s-a închis pentru că s-a constatat că procura municipiului Buzău nu este legală. Noi avem alt punct de vedere".

Mirela Oprea, reprezentantul Consiliului Judeţean în AGA, a opinat: "S-a considerat că în procura reprezentantului acţionarului majoritar nu era şi un mandat cu privire la materialele înscrise pe ordinea de zi care a fost propusă de Consiliul de Administraţie al Companiei de Apă. Dacă vă uitaţi pe hotărîrea Consiliului Local, vorbeşte doar despre propunerile dumnealor pentru ordinea de zi cu mandatul în consecinţă".


Din acest punct ședința nu a mai putut continua chiar dacă ceilalți patru reprezentanți aveau documentele în ordine. Acționarii au decis să aibă loc o nouă întîlnire mîine, dar înainte de a se despărți au discutat și asupra propunerilor venite de la Primăria Buzău. Concret, administrația buzoiană solicită schimbarea administratorilor Companiei de Apă, modificarea actului constitutiv, schimbarea firmei de audit intern, dar și modificări în bugetul anual al Companiei. 

Discuții vor avea loc miercuri și asupra acestor propuneri, dar numai dacă ceilalți reprezentanți vor veni cu mandate speciale din partea acționarilor în care să fie prevăzut în mod expres modul cum votează inițiativele Primăriei Buzău. Situație absolut imposibilă pentru că ar trebui ca, în această noapte, consiliile locale să fie convocate pentru a vota acordarea unor astfel de mandate. Prin urmare, ședința de mîine a AGA, programată la ora 9,00, ar putea fi un nou eșec, din lipsă de cvorum sau ar putea fi ținută doar pentru adoptarea ordinii de zi, fără propunerile Primăriei Buzău. 


Etichete: Compania de Apa |  cvorum |  sedinta |  AGA
Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 1   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU