Lucrări programate pentru anul viitor
Bugetul municipiului Buzău pe anul viitor va cuprinde cel mai probabil și o sumă care va acoperi proiectul și lucrările de execuție pentru reamenajarea pasajului subteran din zona Catedralei "Sfîntul Sava". Nu s-a hotărît destinația pentru că intenția autorităților este de a vedea mai întîi în ce stadiu se află amenajarea subterană. "Pînă acum n-am avut disponibilitate să ne ocupăm și de acest lucru. Altele au fost prioritățile. În viitorul apropiat ne vom apleca și asupra pasajului. În primul rînd va trebui să facem o groapă acolo pentru a avea acces la pasaj, să vedem ce e înăuntru. Apoi, va urma întocmirea unui proiect și execuția. Nu m-am gîndit ce se va face înăuntru, sigur e că nu va fi toaletă publică, așa cum era odată".
Pasajul a fost construit în 1987
Pasajul subteran care trece pe sub bulevardul Unirii pînă în intersecţia cu bulevardul Nicolae Bălcescu a fost construit în anul 1987 şi avea rolul să fluidizeze circulaţia pietonală o dată cu apariţia unui teatru, aflat atunci în stadiu de proiect. Căderea regimului comunist a blocat toate iniţiativele administraţiei locale de pînă atunci. Fosta administraţie şi-a îndreptat din nou atenţia asupra pasajului la începutul anilor 2000, cînd au fost din nou demarate lucrările de reamenajare. La un capăt şi la celălalt al pasajului s-a prevăzut, însă, ridicarea a două construcţii ce aveau să funcţioneze ca spaţii comericiale şi care ar fi luat foarte mult din trotuare, mai ales în zona Bisericuţei Copiilor şi în urma demersurilor făcute de comercianţii din zonă şi de enoriaşii bisericii, în frunte cu preotul Mihail Milea, care au cerut să se renunţe la cele două contrucţii, lucrarea a fost oprită, iar gurile pasajului au fost acoperite. În anul 2010, Primăria municipiului Buzău a investit 150.000 de lei în astuparea pasajului care a rezistat 23 de ani sub formă de şantier peren, în mijlocul oraşului.
Comentarii