După ce în urmă cu două săptămâni în jur de 400 de buzoieni au luat cărţile de identitate chiar în ziua alegerilor pentru a putea vota la primul tur, funcţionarii Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor a municipiului Buzău sunt şi astăzi la datorie.
Instituţia va avea program de lucru până la ora 21.00, ora de închidere a secţiilor de votare. Potrivit datelor furnizate de Adrian Tănase, reprezentantul instituţiei, în această dimineaţă până la ora 9.00 au fost 10 persoane la depunerile de acte, la care s-au adăugat alte 30 de persoane la eliberări de acte. „La primele ore nu au fost prea multe solicitări. La primul tur, grosul solicitărilor au fost după-amiaza, aşa că şi acum aşteptăm să se întâmple cam la fel”, ne-a declarat Adrian Tănase, reprezentantul instituţiei.
Buzoienii care au depus dosare complete pentru eliberarea actelor de identitate vor primi cărţile de identitate, în timp ce persoanele cu documentaţii incomplete vor primi cărţi de identitate provizorii. Funcţionarii instiutuţiei vor fi azi la datorie pentru ca toţi solicitanţii de acte de identitate să-şi poată exercita dreptul de vot.
Comentarii