24 [FEB 17] ACTUALITATE Buzau
Vineri, 24 februarie 2017

Proces! Dosarul funcţionarilor de la Direcţia Economică, primul termen

Laurenţiu Marinov alte articole de Laurenţiu Marinov
0 voturi 1593 vizualizari 0 comentarii laurentiu.marinov@sansabuzoiana.ro

Ieri, la Tribunalul Buzău a fost programat primul termen în dosarul fraudelor de la Direcţia Economică a Primăriei. Inculpaţii nu au stat însă prea mult în sala de judecată deoarece avocatul unuia dintre ei a solicitat o amînare, cerere care a fost acceptată de instanţă.

Dosarul aflat pe rolul Tribunalui de anul trecut a avut un parcurs greoi, fiind restituit la DIICOT pentru refacerea rechizitoriului şi abia după remedierea unor neregularităţi a revenit pe masa judecătorilor. DIICOT Buzău a trimis în judecată 6 funcţionari ai Direcţiei Economice a Municipiului Buzău pe care îi acuză că nu şi-au îndeplinit obligaţiile de serviciu în sensul în care nu au aplicat măsuri de executare silită a unor societăţi comerciale cu datorii la bugetul locale sau au şters din sistemul informatic amenzi ale unor persoane fizice. De pe urma acestor fapte ar fi beneficiat reprezentanţii a 11 societăţi comerciale şi aproape 40 de persoane fizice. Ancheta în acest caz a fost declanşată în octombrie 2015, cînd s-au făcut percheziţii la sediul Direcţiei Economice şi au fost chemaţi la audieri 13 funcţionari publici din instituţie.




Etichete: Direcţia |  Dosarul |  Economică |  funcţionarilor |  primul |  Proces |  termen
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU