10h 14' ACTUALITATE Buzau
Marţi, 29 noiembrie 2016

Poliţiştii locali, trimişi în concediu de odihnă

Elena Petre alte articole de Elena Petre
1 vot 5061 vizualizari 23 comentarii redactie@focustv.ro
UPDATE [10:14] 29 NOV 2016 › Mai mulţi poliţişti locali s-au prezentat astăzi la sediul instituţiei pentru a cere lămuriri în ceea ce priveşte situaţia în care se află. În jurul orei 12, conducerea Poliţiei Locale ar urma să afişeze planificarea serviciilor şi atunci vor afla dacă vor mai intra în ture, sau vor intra în concediu, aşa cum a anunţat primarul Constantin Toma. 


Poliţiştii locali din Buzău, care au cîştigat o primă bătălie cu autorităţile locale, şi ale căror preavize expirau ierivor intra de azi  , în concediu de odihnă. Precizarea a venit de la primarul Buzăului, Constantin Toma. Într-un mesaj postat pe Facebook, edilul-şef a explicat ce se va întîmpla cu cei peste 300 de poliţişti care au apelat la justiţie şi au avut cîştig de cauză. Primarul municipiului spune că poliţiştii locali au rămas fără obiectul muncii, în condiţiile în care imediat ce au fost disponibilizaţi au fost încheiate contracte cu firme de pază care să se ocupe de siguranţa elevilor. Astfel, pentru început, poliţiştii locali vor intra în concediu de odihnă. Iar dacă nici după recursul pe care autorităţile locale îl vor înainta după decizia de vineri, nu vor cîştiga, vor fi luate alte măsuri. Poliţiştii vor intra în concediu fără plată, a mai spus primarul Constantin Toma, în ultimul mesaj video postat pe contul său de Facebook.

Primarul Buzăului mai spune că decizia de vineri a magistraţilor, de păstrare a poliţiştilor în sistem, blochează proiectele primăriei. Constantin Toma a adăugat că decizia de disponibilizare a poliţiştilor locali a fost luată respectîndu-se legea.

"Vă salut, dragi buzoieni şi vă propun să reţineţi, din acest mesaj video, mai ales un număr: 5347. El reprezintă totalul zilelor de concediu şi libere la care mai au dreptul cei peste 300 de poliţişti locali care, prin decizia instanţei buzoiene, nu mai pot fi, deocamdată, disponibilizaţi, Primăria fiind în continuare nevoită să le achite drepturile băneşti lunare. Adică, în total, aproape 15 ani de zile de concediu. De mîine, toţi cei aflaţi în această postură vor beneficia de acele "libere" şi concedii. Iar între timp, cred cu tărie că următoarea instanţă de judecată va da cîştig de cauză Primăriei în problema disponibilizării poliţiştilor locali. Pentru că tot ce am făcut, am făcut respectînd LEGEA în vigoare! În caz contrar, dezvoltarea oraşului nostru riscă să fie blocată pentru multă vreme, inclusiv prin neaplicarea noii organigrame şi pierderea de fonduri europene! Ca să nu mai vorbim de banii buzoienilor, ce se vor duce pe salariile acelor poliţişti locali, în loc să fie folosiţi pentru dezvoltarea Buzăului! Însă, repet, cred cu tărie că Justiţia va da soluţia normală, evidentă şi vom putea merge mai departe în ceea ce ne-am propus pentru binele municipiului nostru!"

Se solicită şedinţă de urgenţă

Între timp, şi consilierul independent Constantin Ionescu cere primarului Constantin Toma convocarea unei şedinţe de urgenţă a Consiliului Local Municipal Buzău pentru a stabili care sînt paşii de urmat de acum încolo. De asemenea, alesul local cere şefi­lor din Palatul Comunal informaţii privind contractele încheiate cu firmele care se vor ocupa de paza şcolilor.



Etichete: concediu |  locali |  odihnă |  Poliţiştii |  trimişi
Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 0   1

Comentarii

un cetatean
29 noiembrie 2016
....si banii pentru firme de unde vor fi platiti?!!
Pixelu cu răspuns
29 noiembrie 2016
Banii vin de la Ministerul Educației. Primăria este doar ordonator de credit. Ăsta este clenciul.
Pixelu prezicător
29 noiembrie 2016
Toma va avea câștig de cauză doar la Ploiești. În Buzău nu există judecător, bărbat sau femeie, capabil să se expună presiunii a 300 familii de buzoieni. Toți vor încerca să arunce pisica în curtea vecinilor din prahova.
Ghita
29 noiembrie 2016
Ce presiune e pe bietul primar? Crezi ca s-au localii la usa judecătorilor? S-a luat o prima decizie la care Toma a fost acoperit de maculatura,nu de lege!
Pixelu liric
29 noiembrie 2016
Vorba poetului: Deșii vorbești pe înțeles eu nu te pot pricepe.
Ghita
29 noiembrie 2016
Nici nu e cazul, mai pixule!
alt cetatean
29 noiembrie 2016
La incheierea contractului de munca fiecaruia trebuia sa i se compeseze zilele de concediu de odihna neefectuate in bani, asa ca aceasta cheltuiala se suporta oricum. Dar daca erau multi de ce nu si-au luat concediu de odihna si libere pana la aceasta data?
Buzoian
29 noiembrie 2016
Ionescule,du-te , du-teeeee.....! Ești mereu gică contra ,la mintea ta...
Aoleu
29 noiembrie 2016
Primarul o fi acoperit de lege ca si in procesele cu Compania de Apa? Bun așa! Polițiștii locali vor avea de pierdut, cel mult locurile de munca,in schimb de partea cealaltă,probleme...grave...
cetateanul buzoian
29 noiembrie 2016
gindind la rece nu inteleg de ce aceasta invidie pe oamenii astia din politia locala ei sunt vecinii nostrii,prietenii nostri ,buzoienii nostrii pe care ar trebui sa i respectam fiindca pina in prezent in scolile buzoiene nu s au intimplat evenimente grave cum se vede in alte orase de violuri in scoli de batai ,de batjocorirea profesorilor si de multe alte probleme pe care primarul nu vrea sa le vada si afirma cu falsitate ca face economie dar in fond cheltuie mai mult cu firmele de paza
Pixelu cetățean
29 noiembrie 2016
Nu este vorba de nicio invidie. Toma și o majoritate largă a consilierilor doresc să transfere cheltuiala cu salariile paznicilor școlilor (polițiștilor locali) către alt buget, în cauză Ministerul Educației. Este de râsul curcilor ca Primăria Municipiului Buzău să aibă angajați pentru întocmirea de proiecte cu finanțare comunitară doar 2 oameni, în situația în care cel mai simplu proiecțel presupune minim 3 metri liniari de dosare, dar să aibă în schimb angajați 305 paznici. Cei care se opun acestei decizii, dureroase ținând cont că este vorba de concedieri, nu fac decât să saboteze actuala administrație și implicit orice speranță ca acest târgușor să poată deveni oraș. Poate după alegerile parlamentare se liniștesc apele și actuala administrație, bună sau rea, este lăsată să lucreze după cum crede de cuviință în următorii 3 ani jumate. Dacă dezamăgesc, singurul lucru pe care-l poate face cetățeanul este să nu-i mai voteze. Deocamdată au girul majorității buzoienilor. Asta spune democrația. Majoritatea decide. Știu că unei minorități care se crede elitistă nu-i convine dar nu le pot spune decât cuvântul președintelui meu Werner: ghinion!
Pixelu defect
29 noiembrie 2016
Ești de o inteligenta sclipitoare! Paste copy,marca Toma.
Pixelu enervant
30 noiembrie 2016
Nu spun că un punct de vedere cu argumente ar fi fost util dar măcar făcea dialogul interesant. Remarcile de tip feisbucist sunt dovada genialității.
PIXEL pt pixel prezicator
29 noiembrie 2016
domnule Pixel prezicator ,nu are cum sa castige domnul Toma la Ploiesti pentru ca nu amai are ce documente sa produca ,DOAR FALSURI !!!!! poti citi asta ? spuse de un Buzoian :::::::::::: Vad ca nimeni nu vorbeste despre motivele care au dus la pierderea acestui process in pima faza .Va spun eu : din cauza unui fals grosolan produs de primarie , Asa zisa Organigrama venita de la Bucuresti este de fapt pe numarul de 741 ???? de oameni si nu de 494 asa cum a trambitat-o Primaria si a indus in eroare consiliierii locali .Aceste documente sunt detinute de avocata Politistilor locali care ce credeti ca va face in contunuare ??? Ati Ghicit ???? PLANGERE PENALA !!! PENTRU FALS SI UZ DE FALS PRIMARULUI SI CONSILIERILOR LOCALI ....... Asa patesti cand faci totul POMPIERISTIC fara pic de responsabilitate .SI CINE VA PLATI ?????????? NOI CONTRIBUABILI !!!!!!!!!!
cetatean buzoian,
29 noiembrie 2016
Suntem o tara de paznici, peste tot unde te uiti numai politisti, agenti de paza si bodyguarzi vezi, pe ziare si anunturile online sunt cautate numai aceste meserii. vorba aceea - mai bine un leu la umbra decat doi la soare - . Nu are nimeni nimic cu politisti locali, dar sunt foarte multi pentru nr de locuitori si toata lumea stie cum au fost angajati, mai bine zis pe ce criterii. Ma uit prin oras si ii vad foarte activi si de neinduplecat acum, oare nu sunt aceeasi politisti care taia frunza la caini pana sa vina Toma. Cred ca si faptul ca ii pune la munca ii supara.
Diginet
29 noiembrie 2016
Ai pus întrebări la care ai răspuns! Închidem tot si ne uitam la tv. In reluare ,.
ArseniE Toca
29 noiembrie 2016
TomA, TomA, te iubim ca că tine nu găsim! Toma la primărie inc_o veșnicie! Toma- ncununat ca un împărat! Toma meserie zbir în primărie! Toma- n purgatoriu pentru giratoriu! TomA ca un pustnic pentru sensul unic!
Costel
30 noiembrie 2016
Nea Toma. Legal nu barbateste. E o diferenta. Dupa exemplul cu FLUIDIZAREA circulatiei in Micro III si la piata nu cred ca poti gestiona un proiect viabil si legal.
Pixelu violet
30 noiembrie 2016
Ce-are circulația cu polițiștii locali? Am ințeles. Nu-ți place Toma pentru că l-a făcut primar pesedeu care este comuniști, corupți, penali, ciumă roșie, slugile rușilor și poți completa cu ce vrea mușchii tăi. Alta ar fi fost situația dacă același Toma ar fi candidat din partea pedeliberalilor. Ce de ode mai ridicai la adresa lui! Este mai comod să halești pe nerăsuflate propagandă decât să încerci să gândești cu propriul căpuț. Ți se potrivește bancu cu capitalismu: uaau patroane, ce mașină tare ți-ai tras; mă Costele, dacă vei muncii mai mult și mai eficient la anu îmi iau una și mai bengoasă.
Un buzoian
01 decembrie 2016
Pentru un primar care se respecta,pe primul loc ar trebui sa fie siguranta copiilor in defavoarea banilor.Problema acum e si mai grava cand platim aceste firme cu mai mult.Cred ca toata lumea a inteles aceasta afacere .Sa va fie rusine, ar trebui sa conduceti orasul pt.noi nu PENTRU VOI, sunteti angajatii nostri .Am incredere ca justitia o sa faca dreptate si sa vedem pe unde scoate camasa. In rest o zi buna de 1 Dec.pt. toti ROMANII.
Pixelu redundant
01 decembrie 2016
Cred că este a zecea oară când spun că banii pentru școli vin de la Ministerul Educației adică din roata aia mare de cașcaval a țării, din așa-zisul buget consolidat. Primăria are venituri doar din taxele și impozitele locuitorilor orașului Buzău. Este ilogic ca Primăria să cheltuie bani pentru paza unor instituții finanțate de la alte bugete. Acum școlile au încheiat contracte cu firme private de pază. Pentru acest lucru firmele de pază au nevoie tot de 305 angajați printre ei putând fi chiar polițiști locali concediați. Toma chiar a promis că va face lobby pe lângă firmele de pază să angajeze din polițiștii locali concediați. Am să revin cu aceste explicații de fiecare dată când apare un comentariu de genul acesta. Nu mă înțelegeți greșit, n-am niciun interes în acest caz iar dacă Toma încearcă s-o ia pe arătură voi fi printre cei care-l va critica, dar în acest caz consider că a luat o decizie corectă.
Pixelu virusat
01 decembrie 2016
Vorbești vorbe,bre!
Pixelu vaccinat
01 decembrie 2016
Feisbucu ți-a atrofiat creierașul. Nu ești în stare nici măcar să tastezi două propoziții cu propriul punct de vedere, asta în fericitul caz că ai vreunul.


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU