23 [MAI 17] ACTUALITATE Buzau
Marţi, 23 mai 2017

Pagubele în agricultură, în curs de evaluare

Marilena Dinu alte articole de Marilena Dinu
0 voturi 989 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro

Operaţiunea de centralizare a pagubelor provocate în agricultură de vremea rea din această primăvară se dovedeşte a fi una greoaie. La Buzău, autorităţile nu au reuşit să finalizeze centralizarea stricăciunilor pe care le-au lăsat în urmă zăpada şi viscolul din luna aprilie. După iarna din plină primăvară care a surprins pe toată lumea, specialiştii Direcţiei Agricole Buzău au luat la pas zonele cultivate pentru a vedea ce a rămas în urma vremii capricioase. La finalul centralizărilor, un raport va fi transmis Prefecturii care la rîndu-i va înştiinţa Ministerul Agriculturii de unde ar putea veni şi despăgubirile pentru fermierii afectaţi.         

Încă o mie de hectare afectate

Pînă acum, în urma inspecţiilor făcute în teren, aproape 3700 de hectare au fost descoperite ca fiind afectate după valul de vreme de rea din această primăvară. Iar centralizările nu sînt finalizate. Cel mai probabil, încă circa o mie de hectare se vor adăuga suprafeţelor iniţiale asupra cărora vremea şi-a pus amprenta negativ. De departe, cei mai afectaţi au fost pomii fructiferi. Jumătate din suprafaţa totală lovită de frig şi viscol  este cultivată cu pomi fructiferi, ceea ce înseamnă că producţia de fructe autohtone va fi redusă anul acesta. Gradul de afectare a livezilor este cuprins între 35 şi 90 la sută. Pagube semnificative se înregistrează şi la rapiţa de toamnă. Pe 1160 de hectare cultivate cu această plantă gradul de afectare este cuprins între 45 la sută şi sută la sută. Grîul a fost şi el afectat de pe o suprafaţă de 425 de hectare, viţa de vie nu a scăpat nici ea de furia naturii, fiind afectată pe o suprafaţă de aproape 160 de hectare, însă la cele două culturi sînt şanse de recuperare, cu o atenţie sporită din partea agricultorilor şi eventual cu un tratament suplimentar.






Etichete: agricultură |  evaluare |  Pagubele
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU