29 [APR 16] ACTUALITATE Buzau
Vineri, 29 aprilie 2016

Maidanezii revin în sarcina Primăriei

Elena Petre alte articole de Elena Petre
0 voturi 1252 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro

Buzoienii nu au şanse să scape prea curînd de haitele de maidanezi de pe străzi. Problema cîinilor fără stăpîn rămîne una fără rezolvare pînă cînd legea privind mai­da­nezii va fi clarificată.                

Între timp, situaţia cîinilor comunitari revine în sarcina Primăriei. Hotărîrea luată de consilierii municipali luna trecută, privind gestionarea situaţiei maida­nezilor de către societatea Urbis Serv, a fost revocată ieri, întrucît Prefectura nu şi-a dat avizul de legalitate. Motivele: Urbis Serv nu ar fi putut face mai nimic pentru a ţine sub control sau reduce numărul patrupedelor întrucît mai multe prevederi ale legii sînt suspendate, existînd mai multe procese pe rol intentate de iubitorii de animale. Pînă cînd legea nu va spune clar cum vor putea fi ridicaţi cîinii de pe stradă, în ce condiţii pot fi ţinuţi în padocuri şi ce cîini pot fi eutanasiaţi, autorităţile locale vor avea sarcina de a lua măsuri minime pentru a gestiona situaţia maidanezilor şi de a evita problemele pe care le pot provoca animalele.

Hotărîre revocată

Încă de luna trecută, imediat după ce s-a decis ca gestio­narea situaţiei cîinilor fără stăpîn să treacă la Urbis SERV, au apărut numeroase semne de întrebare.  Reprezentanţii societăţii au explicat că legea este ambiguă şi că nu este stipulat exact cum se poate acţiona, de pildă, în caz de eutanasiere a patrupedelor. În ciuda tuturor întrebărilor rămase fără răspuns, proiectul a trecut la acel moment. Nu la fel s-a întîmplat însă şi în momenul în care hotărîrea a ajuns la Prefectură. După ce au analizat hotărîrea adoptată de consilieri, specialiştii din Instituţia Prefectului au stabilit că URBIS Serv nu ar fi putut interveni pentru gestionarea acestei probleme, întrucît o bună parte din prevederile Legii privind cîinii fără stăpîn sînt suspendate. 

„S-a ivit o problemă de legalitate, bună parte din prevederile legii au fost suspendate. Nu poţi să dispui pe nişte prevederi suspendate. A dispune pe ceva ce nu există”, a declarat George Sava, prefectul judeţului Buzău. Practic, Urbis Serv nu ar fi putut lua o serie de decizii cu privire  la cîinii fără stăpîn, pornind de la ridicarea animalelor de pe stradă şi ajungînd pînă la eutanasierea lor. În aceste condiţii, în şedinţa de ieri, consilierii locali au aprobat revocarea hotărîrii luate luna trecută. Practic, de acum înainte problema revine în curtea municipa­lităţii. 

„Noi ne vom ocupa de contractele cu medicul veterinar, cu abatorul de incinerare, iar Urbis de partea de colectare, am vorbit deja cu cîţiva medici, vom semna contractul”, a declarat Fănică Bîrlă, primarul interimar al Buzăului. În realitate, însă, nici Primăria nu are prea multe soluţii legale la îndemînă pentru a putea evita înmulţirea cîinilor fără stăpîn.



Etichete: Maidanezii |  Primariei |  revin |  sarcina
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU