24 [FEB 17] ACTUALITATE Buzau
Vineri, 24 februarie 2017

Lucrările de la podul de la Vadu Paşii se reiau. Iar

Elena Petre alte articole de Elena Petre
0 voturi 1630 vizualizari 0 comentarii redactie@focustv.ro

După numeroase promisiuni neonorate, autorităţile din Buzău avansează un nou termen cu privire la startul reabilitării podului de la Vadu Paşii, monument istoric închis circulaţiei rutiere de ani buni, după ce a fost şubrezit de ape. 

Chiar în această primăvară vor fi demarate lucrările propriu-zise, dau asigurări autorităţile judeţene, care spun că în ultima perioadă s-au făcut noi demersuri şi s-a luat legătura cu Ministerul Culturii astfel încît să fie eliberat avizul de care depinde începerea lucrărilor. Au fost depuse toate documentele necesare, urmînd ca săptămîna viitoare, pe 2 martie, să se întrunească membrii Comisiei speciale care să dea undă verde startului proiectului. Autorităţile judeţene spun că au toate promisiunile că avizul Ministerului Culturii va fi favorabil. Pe de altă parte, chiar dacă anul tercut se mergea pe varianta construirii unui nou pod, specialiştii au făcut calcule şi au stabilit că cea mai bună soluţie este refacerea vechiului obiectiv.

„Lucrările la podul de la Vadu Paşii vor începe, nu probabil, sigur, vor ăncepe în această primăvară. S-a luat legătura cu Ministerul Culturii, s-au făcut anumite demersuri şi unele modificări pe care nu le-am putut face noi. E vorba de consultanţi. Ştiţi, consultanţii care trebuiau să avizeze această lucrare trebuia agreaţi de Ministerul Culturii. Se va reabilita pe structura vechiului pod”, a declarat preşedintele Consilului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Finanţare aprobată

Ieri, în şedinţa Consiliului Judeţean Buzău au fost actualizaţi indicatorii tehnico- economici pentru proiectul de reabilitare a podului.Întreaga operaţiune de refacere a podului de la Vadu Paşii va costa peste 32 de milioane de lei. Cei mai mulţi bani, peste 30 de milioane de lei, vor veni de la bugetul statului, proiectul fiind inclus în Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Încă de anul trecut a fost aprobată finanţarea lucrărilor de refacere a podului de la Vadu Paşii, judeţul Buzău, însă lucrările propriu-zise nu au fost demarate în lipsa unui aviz de la Ministerul Culturii, necesar în condiţiile în care podul este monument istoric.Reamintim, podul de la Vadu Paşii a fost închis circulaţiei în 2005,  fiind afectat serios de inundaţii. 


Etichete: Lucrările |  Paşii |  podul |  reiau
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU