23 [IUL 14] ACTUALITATE Buzau
Miercuri, 23 iulie 2014

Investiţiile în energie verde, la sertar. Uite AICI ce pierd primăriile din această cauză!

Adrian Crăciun alte articole de Adrian Crăciun
0 voturi 1980 vizualizari 0 comentarii adriancraciun@sansanews.ro
Investiţiile în energie verde, la sertar

Bate vânt de pagubă prin comunele buzoiene în care mai multe companii şi grupuri de investitori intenţionau să înfiinţeze parcuri de producţie a energiei verzi. Operatorii au anunțat, rând pe rând, că au sistat investiţiile în construcţia de parcuri fotovoltaice sau eoliene, din cauză că legile din domeniu le pun piedici. Asta după ce autorităţile au decis să le acorde producătorilor de energie regenerabilă mai puţine ajutoare sub forma certificatelor verzi.


Prin urmare, chiar dacă erau într-o fază avansată a obţinerii avizelor, mulţi investitori în domeniul energiei au renunţat la amenajarea unor parcuri eoliene. Un astfel de proiect abandonat este la Racoviţeni, comună în care un grup de investitori spanioli trebuia să ridice un parc eolian. Toate documentele erau la zi, iar spaniolii plătiseră deja pentru autorizaţia de construcţie când au anunțat că se retrag.


Pentru administrația din Racoviţeni, abandonarea investiţiei de către spanioli înseamnă pierderea celui mai mare plătitor de taxe locale din comună. Asta după ce câţiva ani la rând, investitorii au plătit sume consistente la bugetul local, bani care au fost folosiţi pentru modernizarea şcolii şi construcţia unei grădiniţe. Concesionarea terenului pentru parcul eolian urma să aducă administraţiei lcoale în jur de 4 miliarde de lei vechi, în fiecare an.


În urmă cu câţiva ani, intenţii similare erau anunţate de mai multe companii în diverse zone din judeţ, dar investiţiile propriu-zise nu s-au mai concretizat din motive similare. Singura investiţie într-un parc eolian care a fost pusă în folosinţă în judeţ este în comuna Topliceni.





Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU