07 [IUL 19] ACTUALITATE Buzau
Duminică, 07 iulie 2019

HARTA salariilor din România: Unde se plasează Buzăul

Andra Vasilescu alte articole de Andra Vasilescu
2 voturi 1861 vizualizari 0 comentarii news@sansanews.ro

Un studiu ce vizează piața muncii din România, în anul 2018, plasează Buzăul în rândul județelor cu cele mai mici salarii, între 2000 și 2200 de lei, alături de județe precum Maramureş, Suceava, Botoşani, Neamţ, Vaslui, Brăila, Călăraşi, Vâlcea, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Bihor sau Sălaj. Un alt județ din Regiune, Vrancea, se află la coada clasamentului, fiind singurul județ unde salariul mediu net este sub 2.000 de lei, adică 1.999 lei.

Datele sunt reliefate de un studiu privind piața muncii în 2018 realizat de Syndex. Conform acestui studiu, decalajele geografice se mențin foarte mari: salariul mediu din București este cu 84% mai mare decât cel din Vrancea; mai mult, salariul mediu din București a crescut cu 12,6% în 2018, în timp ce cel din Vrancea a crescut cu 11,1%.
Observația are o validitate generală: regiunile cu salarii reduse (sud, sud-est și nord-est, precum și unele județe din sud-vest) înregistrează rate de creștere salarială mai mici decât județele unde salariile sunt deja mult peste medie. 
Salarii de peste 2.600 de lei mai sunt în Iași (2.650 lei), Sibiu (2.676 lei), Brașov (2.680 lei), Timiș (2.945 lei), Ilfov (2.913 lei).
La polul opus, cu salarii între 2.000 și 2.200 de lei sunt 19 județe: Maramureș, Suceava, Botoșani, Neamț, Vaslui, Brăila, Buzău, Călărași, Vâlcea, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Bihor sau Sălaj.

La nivel sectorial, angajații din IT și din intermedieri financiare și asigurări au în continuare cele mai mari salarii medii. Creșteri salariale consistente au fost înregistrate și în sectorul construcții. 
Chiar dacă salariile au crescut în toate sectoarele mari de activitate, creșterile din sectorul public: administrație si apărare, învățământ, sănătate și asistență socială sunt încă peste ale multora dintre angajați.  
În această ultimă privinţă, ecuaţia are cel puţin două necunoscute: în primul rând, măsura în care creşterile salariale din sectorul public vor împinge indirect, prin mecanismul pieţei muncii, salariile în sus şi în sectorul privat; în al doilea rând, măsura în care creşterile salariale impulsionează producţia internă şi nu alimentează creşterea accelerată a importurilor de bunuri de consum, notează realizatorii studiului.

 


Etichete: Buzau |  salarii |  Vrancea  |  harta
Voteaza articolul: bun: 1  |  slab: 1   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU