31 [AUG 16] ACTUALITATE Buzau
Miercuri, 31 august 2016

Haoleu! Bugetari de tradiţie, declasificaţi şi cu salariile tăiate

Doru Gheorghiade alte articole de Doru Gheorghiade
7 voturi 1725 vizualizari 0 comentarii doru.gheorghiade@sansabuzoiana.ro

Noua organigramă a Primăriei Buzăului, trimisă deja spre aprobare la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) crează panică în Palatul Comunal şi în instituţiile subordonate. Documentul prevede reduceri masive de funcţii, comasări şi disponibilizări de personal, mai ales în zona de posturi forte, bine remunerate, dintre care unele dintre ele erau adevărate sinecuri bine plătite, dar fără nici un fel de eficienţă economică sau instituţională.    
Evident că decizia anunţată a noului Executiv de a reduce la jumătate organigrama are parte de reacţii din partea unui sistem care produce pierderi, de ani şi ani la rînd, fiind formată din mulţi oameni care s-au legat unii de alţii prin relaţii de rudenie.
Sinecuri şi sinecurişti
Angajaţii de bună credinţă din instituţie spun că sînt sinecurişti care au încasat, an de an, venituri incredibile şi sporuri de toate felurile ori s-au „cursat” prin toată lumea pe bani publici, care nici măcar nu ştiu să opereze cu un computer. Tot ce ştiu unii dintre ei cu calculatorul e să stea pe FB şi să joace Solitaire, dîndu-se ocupaţi, cu o atitudine de ciocoi sadea. Noua organigramă taie în carne vie, iar sinecuriştii nu vor mai avea timp de postări pe Net şi nici bani de nunţi între membrii sistemului unde banul de dar circulă de la unii la alţii ca la CAR-ul ţigănesc. De altfel, mai multe audituri ale Camerei de Conturi la Palatul Comunal au relevat o mulţime de sporuri salariale acumulate ilegal şi de angajări făcute fără respectarea normelor legale.

Ce se mai reduce şi comasează

O soluţie supusă avizării A.N.F.P. pentru reducerea cheltuielilor de personal este şi comasarea unor instituţii precum Centrul de Recuparare şi Reabilitare „Speranţa”, Centrul de Urgenţă de zi şi de noapte, pentru persoanele adulte fără adăpost şi Complexul de Servicii pentru persoane vîrstnice „Alexandru Marghiloman”. Toate aceste entităţi se vor comasa şi se vor subordona Direcţiei de Asistenţă Locală a Primăriei şi astfel vor dispărea funcţii de director şi director adjunct de la fiecare dintre ele, iar actualii directori vor deveni şefi de servicii, iar salariile vor fi diminuate consistent.



Etichete: Bugetari |  declasificaţi |  Haoleu |  salariile |  tradiţie |  tăiate
Voteaza articolul: bun: 3  |  slab: 4   -1

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU