12h 59' ACTUALITATE Buzau
Joi, 23 februarie 2017

Halucinant! O maşină a căzut într-un crater la Rm. Sărat VIDEO

Doru Gheorghiade alte articole de Doru Gheorghiade
0 voturi 1502 vizualizari 0 comentarii doru.gheorghiade@sansabuzoiana.ro
UPDATE [12:59] 23 FEB 2017 › Pentru că la baza craterului format se puteau observa straturi de cărămidă, autorităţile rîmnicene au chemat specialişti de la Muzeul Judeţean.  Aceştia au intrat în hrube şi au descoperit că se află în faţa unei descoperiri arheologice deosebit de importantă. Este vorba despre pivniţe brîncoveneşti, iar verificările vor continua şi în perioada imediat următoare. “Prin libera obesrvaţie şi prin intrarea în hrube pe propria răspundere, considerăm că sîntem în faţa unor pivniţe brîncoveneşti, descoperiri relative similare fiind cunoscute pe aria judeţului Buzău, atît la Maerei cît şi la nenciuleşti. Structura este afectată pe o porţiune de 5 metri-5 metri şi jumătate, lungime şi 4 metri lăşime. Din ce am văzut la faţa locului cînd au intrat în hrube, structura se continuă. E vorba de o completare unor informaţii de interes istoric despre zona Rîmnicu Sărat şi acele vestigii, conservate corespunzător, cercetate, pot reprezenta un important punct de atracţie turistică a zonei”, a declarat directorul adjunct al Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache.  

UPDATE [11:53] 23 FEB 2017 ›
Zona a fost securizată, iar circulaţia pe drumul european a fost deviată. Între timp, a anunţat primarul municipiului Rîmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, se fac cercetări pentru a se afla ce s-a întîmpalt: 

"Azi  dimineţă, în jurul orei 3.00, o parte din parcarea adiacentă drumului european s-a surpat şi a înghiţit o maşină. Încă de la ora aceea, am pus în siguranţă zona. Între timp, am deviat circulaţia rutieră pe drumul european, pe un singur sens, tocmai pentru a pune în siguranţă zona. Este un incident. Cel mai important lucru la momentul acesta, este că am pus zona în siguranţă şi intervenţia de reparare a acestei probleme în carosabil. Se lucrează pentru a fi scoasă maşina fără a fi deteriorată. Astăzi vom avea şi răspunsul, de ce s-a întîmplat. (...)Este un oraş vechi. Se cunoştea că este traversat de mai multe rînduri de tuneluri. Se pare că bolta unuia dintre tuneluri a cedat în zona respectivă, dar este prematur să facem supoziţii. Pe parcursul zilei de azi vom avea date certe: de ce s-a înîmplat lucrul acesta şi ce valoare arheologică are zona respectivă. 

Primăria Rîmnic a împrejmuit zona şi a dispus ca o maşină aflată în imediat aapropiere a craterului format să fie mutată rapid pentru a nu fi înghiţită şi ea de groapa formată.

“Am fost anunţat de Poliţia locală şi de Poliţia municipală, m-am deplasat la faţa locului. Am găsit un crater de aproximativ 6 metri diametru, unde a căzut şi un autoturism al locatarilor din zonă. Nu ştiu care sete cauza. Dedesubt sînt fostele beciuri domneşti ale municipiului, care municipiu, este oricum 3 sferturi prevăzut cu aşa ceva. Vremea! Nu ştiu ce să spun, infiltraţiile. A prins o fisură de apă undeva, din precipitaţii. la ora asta, chira nu ştiu ce să spun, dacă vreţi să ştiţi şi un vinovat. Au venit de la Buzău, de la inspectorat şi spun că o să dureze. Am împrejmuit zona. Vor să mai facă şi alte teste, să nu fie sub naţională. Se vede că este interrupt. De-a lungul naţionalului sînt numai aşa ceva. Durează. O să facem un punct de pază aici, ca să nu intre oricine”, a declarat şeful ADP Rîmnicu Sărat, Sorin Manolache




Un Opel a fost înghiţit miercuri noapte de un crater de 2 metri apărut din senin. Maşina se afla parcată pe strada Mihail Kogălniceanu din oraş, iar în jurul orei 3 s-a produs o surpare însoţită de un zgomot puternic. Autorităţile au împrejmuit zona şi încearcă să scoată vehiculul din groapă.

S-a deschis o anchetă pentru a se constata cum s-a produs evenimentul.

Imaginile arată că pe sub şoseaua E85 care traversează oraşul au existat, la un moment dat, beciuri ale unor case deţinute de negustori.

Video AICI



Etichete: crater |  căzut |  Halucinant |  maşină |  Sărat |  VIDEO
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU