Două femei au fost rănite miercuri dimineață, în jurul orei 8.00, în urma unui accident produs în afara localității buzoiene Tăbărăști.
Din primele date furnizate de Poliție, în timp ce se deplasa cu un auto pe DN 2 B, din direcția Buzău către Brăila, în afara localității Tăbărăști, o prahoveancă de 27 de ani ar fi pierdut controlul autoturismului și a intrat pe sensul opus de mers, lovind o mașină condusă de o femeie de 40 de ani din Gălbinași. În urma impactului, cele două femei au fost rănite, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.
Comentarii