24 [APR 18] ACTUALITATE Buzau
Marţi, 24 aprilie 2018

Dosarul ”Mită la Permise” se judecă la Ploiești

Andra Vasilescu alte articole de Andra Vasilescu
0 voturi 7032 vizualizari 0 comentarii news@sansanews.ro

Dosarul cu acuzații de corupție la adresa a doi foști examinatori de la Serviciul Înmatriculări Permise Auto Buzău, în care mai sunt judecați doi fosti instructori auto și primarul din Brăești, a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Ploiești. 


Prima soluție pronunțată de Tribunalul Buzău a fost urmată de apel, iar luni a fost primul termen în procesul de la instanța superioară. La ședința publică de judecată s-au prezentat părțile, iar magistratul de caz a admis cererile de amînare, pentru angajare de apărător, formulate de doi inculpați. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 14 mai. 


În dosarul supranumit ”Mită la Permise” sunt 6 inculpați, respectiv doi foști examinatori de la Permise, doi instructori auto și primarul din Brăești, alături de școala de șoferi inculpată ca persoană juridică. La prima instanță, doi dintre inculpații persoane fizice au primit pedepse cu  închisoarea, cu executare, alți trei, cu suspendare, în timp ce școala de șoferi a primit o amendă penală. 
Acuzațiile din dosar vizează acțiuni prin care cei doi agenți de la Serviciul Permise ar fi primit mai multe plinuri de carburant, prin intermediul unui instructor auto, contravaloarea fiind achitată de candidați la obținerea permisului auto. 




Etichete: apel  |  Buzau |  dosar |  mita |  permise
Voteaza articolul: bun: 0  |  slab: 0   0

Comentarii

Nu exista nici un comentariu adaugat


Ultima ora

Presedinte
Ion CRISTOIU
Director general
Vlad PUFU